admitere_liceu.jpgPeste 66% dintre cadrele didactice sunt de parere ca rezultatele de la tezele unice nu sunt in concordanta cu nivelul de pregatire al elevilor pentru ca exista foarte multe nereguli la supravegherea examenului si la corectarea lucrarilor, releva un studiu realizat de INTUITEXT si site-ul didactic.ro.

In opinia a 76% dintre dascali subiectele au avut un grad mediu de dificultate si corespund standardelor actuale privind evaluarea elevilor.

Potrivit studiului, cadrele didactice considera ca tezele unice nu ar trebui sa fie un reper pentru ierarhizarea elevilor si intrarea in clasa a IX-a, sustinand revenirea la examenul de admitere organizat in fiecare liceu. Cercetarea a evidentiat ca sistemul educational din Romania are nevoie de un program de evaluare nationala a competentelor elevilor si a performantei dascalilor.

Profesorii sustin ca tezele cu subiect unic ar putea fi un reper in evaluare doar daca ar fi corect organizate. De asemenea, ei sunt de parere ca vocatia ar trebui sa fie criteriul pentru admiterea la liceu. O alta problema evidentiata de cercetare este faptul ca tezele unice perturba desfasurarea normala a orelor de curs, dupa cum considera 43% dintre participantii la studiul INTUITEXT si Didactic.ro.

Datele pentru acest studiu, la care au participat 800 de cadre didactice, au fost obtinute prin raspunsurile membrilor panelului de cercetare in educatie si prin dezbaterea online de pe www.Didactic.ro. Cercetarea „Tezele unice, sesiunea decembrie 2008” a fost realizata in perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009 si face parte dintr-o serie de analize despre sistemul educational din Romania realizate de catre INTUITEXT si www.Didactic.ro.