Profesorul George Ardeleanu a conferenţiat despre Nicolae Steinhardt şi liberalism, la Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi

ardeleanu_george1.jpgProf.univ.dr George Ardeleanu, de la Universitatea din Bucureşti, a vorbit studenţilor ieşeni despre prima parte a vieţii lui Nicolae Steinhardt, care este cel care este mai puţin cunoscută publicului larg şi despre activitatea sa literară şi ideologică.

Prezent la conferinţa “Liberalism şi democraţie în anii 30. Modelul lui Nicolae Steinhardt”, organizată vineri de Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi, profesorul bucureştean a spus auditoriului că “publicul larg îl cunoaşte pe Nicolae Steinhardt din cartea Jurnalul Fericirii şi are imaginea ultimului Steinhardt, după ieşirea din închisoare”.

“Conferinţa mea îl vizează pe Steinhardt din perioada de dinainte de detenţie. Este imaginea unui Steinhardt format într-o perioadă a anilor nebuni, a avangardelor, a relansării, dar a unui Steinhardt care cunoaşte şi marea criză economică. Astăzi, trecem şi noi printr-o criză asemănătoare şi pericolul generării unor ideologii extreme este la fel de mare ca atunci”, şi-a motivat George Ardeleanu alegerea temei.

În cadrul unui discurs provocator, cu referinţe la studii importante şi evenimente istorice, prof univ. Ardeleanu a făcut şi o scurtă biografie a lui Nicolae Steinhardt, în care a pus un accent deosebit pe activitatea sa literară şi publicistică. În ceea ce priveşte preocuparea lui Nicolae Steinhardt pentru liberalism şi democraţie, George Ardeleanu este de părere că “apetitul pentru ideologia liberal-conservatoare se vede din articolele pe care le publică”.

“Caii de bătaie în articolele sale sunt etatismul, bolşevismul, statul-providenţă, mistica maselor, feminismul şi utopia socialistă. Steinhardt este un liberal conservator. În textele sale el se aproprie de Friedrich von Hayek, cel care, după şapte ani avea să publice ‘Drumul către servitute’. Acolo, spune cum mulţi intelectuali tineri s-au lăsat seduşi de utopia socialistă şi descrie cum tinerii treceau cu o lejeritate extraordinară de la o ideologie la alta”, a subliniat George Ardeleanu. Mai mult, acesta a spus că Steinhardt, în tinereţe, “pune liberalismul şi democraţia într-o relaţie disjunctivă, pentru că este mai degrabă adeptul votului cenzitar, decât al celui universal, întrucât acesta din urma instalează tirania în cadrul societăţii”.

Moderatorul acestui eveniment, conf. univ.dr. Daniel Şandru, şi-a exprimat bucuria cu privire la conferinţa susţinută de prof. George Ardeleanu dar şi despre faptul că profesorul bucureştean a vorbit despre un model în proximitatea căruia şi-ar dori să îl aşeze pe savantul Petre Andrei, patronul spiritual al universităţii ieşene. :La fel ca Steinhardt, Petre Andrei a fost un critic al totalitarismului”, a precizat în acest sens profesorul ieşean. Conferinţa a fost urmată de un dialog între studenţi şi cadrele didactice, la eveniment fiind prezent şi Theodor Paleologu, în calitate de profesor la Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi. AGERPRES

ardeleanu_george2.jpg