nastase_pavel.jpgProfesorul universitar doctor Pavel Năstase a fost ales, luni, rector al Academiei de Studii Economice (ASE) din Capitală, funcţie deţinută până în prezent de prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roşca.

În cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de rector al ASE, prof. univ. dr. Pavel Năstase a obţinut 445 de voturi, în timp ce contracandidatul său, prof. univ. dr. Dumitru Miron, a obţinut 289.

La primul tur de alegeri, care s-a desfăşurat vineri, s-au înscris trei candidaţi, respectiv prof.univ.dr. Dumitru Miron (54 de ani), prof. univ. dr. Nicolae Istudor (43 de ani) şi prof. univ. dr. Pavel Năstase (60 de ani), toţi trei fiind prorectori ai instituţiei de învăţământ superior.

Prof. univ. Pavel Năstase spune că programul său de management universitar îşi propune să fie unul realist, care să asigure stabilitatea și respectul pentru toate cadrele didactice, dar, în egală măsură, să dezvolte o elită universitară care să conducă la creșterea competitivității pe plan internațional.

„Majoritatea principiilor de la care am pornit în redactarea programului de management universitar se regăsesc în Carta ASE şi sunt: libertatea academică și autonomia universitară, care ne asigură o funcţionare stabilă şi eficientă, excelenţa şi performanţa, raportate la valorile universitare internaţionale, evaluarea pe baza competenţelor şi a prestigiului profesional, participarea la luarea deciziilor, transparenţa şi continuitatea – nu există prezent fără trecut, cum nu există viitor fără prezent”, a precizat Năstase.