univ_transilvania_bv.jpgConducerea Şcolii doctorale din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov a informat că în perioada 2009-2015 au fost realizate cu ajutorul fondurilor europene patru proiecte pentru doctorat pentru un număr de 300 de doctoranzi şi două proiecte pentru 100 de postdoctoranzi.

„Vorbim în total de un număr de 400 de persoane care au beneficiat de aceste proiecte, foarte mult, şi foarte bine pot spune. Foarte mulţi tineri au beneficiat de aceste proiecte ceea ce înseamnă că nu au mai plecat din ţară în străinătate. Continuă aici să facă cercetare, fiind în avantajul nostru”, a declarat directorul Şcolii doctorale, prof.doc.ing. Gheorghe Scutaru.

El a susţinut că finanţările europene obţinute pentru aceste proiecte sunt extrem de importante pentru că asigură suportul financiar al pregătirii doctoratului şi cercetările postdoctorale, fiind un sprijin financiar foarte important pentru tinerii care termină facultatea şi rămân să-şi continue cercetările în ţară.
„Bursele sunt duble faţă de cele de la stat şi sunt cuprinse între 1.800 şi 3.700 de lei la postdoctorat, sume importante pe care le pot lua tinerii cercetători pentru a-şi continua cercetările şi a-şi desăvârşi educaţia de fapt. În general, cam toţi doctoranzii Universităţii „Transilvania” doresc să obţină o astfel de bursă, dar bineînţeles că nu este posibilă pentru toţi deoarece numărul de locuri este limitat:”, a mai afirmat directorul Şcolii doctorale din Universitatea „Transilvania”.

Prorectorul cu relaţiile publice şi promovarea imaginii Universităţii „Transilvania”, prof. univ. dr. Liliana Rogozea, a amintit că din punct de vedere al cercetării, România este totuşi în urmă cu câţiva ani faţă de Vestul Europei. „Dacă vrem să facem paşi înainte avem nevoie de bază materială de bună calitate şi resursă umană care să aibă acces la tot ce se cheamă noutate în acest domeniu. Ori lucrurile acestea înseamnă bani şi înseamnă posibilitatea de a obţine bani într-un anumit mod, proiectele europene fiind şi de această dată o soluţie fără nici un fel de discuţie pentru că altfel este foarte greu pentru universităţi să susţină doar din venituri proprii astfel de cercetări”, a explicat prorectorul prof.univ.dr. Liliana Rogozea.

O parte dintre doctoranzi şi postdoctoranzi prezenţi la conferinţa de presă au afirmat că bursele obţinute din fondurile europene le-au dat posibilitatea să facă cercetări şi în alte ţări, acestea fiind utilizate în cursurile pe care le predau, iar prin publicarea lor sunt validate de comunitatea academică şi pot să ducă la câştigarea unor bani în competiţiile naţionale de proiecte.
Pentru exerciţiul financiar 2014-2020 Universitatea „Transilvania” are deja pregătite un număr de cinci proiecte POSDRU, trei pe burse doctorale şi două pentru pregătirea studenţilor (practică şi pregătirea cercetării postdoctorale). AGERPRES