Programul 100 de euro pentru profesori va fi reintrodus într-o formă mai bună, de această dată fiind vorba de aproximativ 150 de euro ca sumă forfetară, a declarat duminică, la Buzău, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. „S-a luat această hotărâre şi urmează să o formalizăm în săptămânile viitoare, este vorba de aproximativ 150 de euro ca sumă forfetară, adică profesorii vor avea decizia finală pentru folosirea acestor fonduri”, a spus ministrul Educaţiei.

El a adăugat că profesorii vor putea folosi aceşti bani pentru a-şi cumpăra cărţi sau vor putea merge la conferinţe sau programe de formare profesională.

„Trebuie să ne gândim nu numai la salariu propriu-zis, ci şi la condiţiile în care un profesor îşi exercită profesia”, a mai declarat Remus Pricopie, el făcând referire şi la noul Regulament şcolar aflat în stadiul de finalizare „care va reglementa obligaţiile şi drepturile fiecărui actor participant la procesul de educaţie”. AGERPRES