costoiu_mihnea1.jpgMinistrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, joi, la Politehnică, că programul „Cornul şi laptele „ar putea fi înlocuit de programul „after-school” în care să se servească o masă caldă elevilor.

„Cred, personal, că este o măsură benefică. Mesajele venite din zona de învăţământ preuniversitar şi din presă arătau faptul că elevii nu mai consumă aceste produse (cornul şi laptele). Acestea se strică de multe ori şi sunt aruncate. Întrebarea este de ce să aruncăm bani pentru un program care nu mai are căutare şi să nu facem o analiză foarte serioasă a necesităţilor pe care copiii le au”, a spus ministrul.

În opinia sa, este util ca banii să fie dirijaţi acolo unde este nevoie. „Poate că nu toţi copiii au nevoie de acest program. Poate că sunt zone unde copiii nu vin la şcoală şi este important să le oferim o masă caldă după şcoală pentru a-i atrage mai mult să frecventeze cursurile. Pe baza unei analize se va lua o decizie”, a mai afirmat demnitarul.

El a susţinut că poate fi gândit în acest sens un program care să fie flexibil la nivel naţional, dar şi unul care să se adreseze diferitelor „zone sărace sau mai puţin sărace”. AGERPRES