univ buc.jpgUniversitatea din Bucureşti a anunţat luni noul ciclu de cursuri 2015-2017 ale programului masteral în ştiinţe cognitive „Open Mind”, înscrierea putându-se face în perioada iulie – septembrie la secretariatul Facultăţii de Filosofie.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, cursurile programului „Open Mind” sunt predate de profesori ai Universităţii din Bucureşti şi profesori invitaţi de la universităţi prestigioase din străinătate: Birbeck College, Londra; Ecole Normale Superieure, Paris; University of Toronto; University of East Anglia; Tulane University.

Aflat în al treilea an de funcţionare, programul Open Mind este o iniţiativă instituţională a Universităţii din Bucureşti care îmbină studiile masterale şi cercetarea avansată în domeniul vast al ştiinţelor cognitive.

Activitatea şcolii se concretizează în două linii de acţiune: o axă de predare, destinată absolvenţilor de nivel licenţă, care implică cursuri, seminarii şi activitate individuală, conducând la un program de masterat în Ştiinţe Cognitive şi o axă de comunicare ştiinţifică, deschisă unei audienţe mai largi formată din cercetători, profesori, studenţi şi publicului larg şi constând în workshop-uri centrate pe o problematică intensă prin care să se exploreze temele ştiinţifice importante şi care prezintă interes pedagogic în domeniul ştiinţelor cognitive dintr-o varietate de discipline.

„Programul masteral îşi concentrează eforturile pe ambele axe descrise anterior pentru a acoperi teme noi şi importante care depăşesc nucleul tradiţional al ştiinţelor cognitive şi pentru a atinge domenii interesante că psihologia dezvoltării, comparativă şi evoluţionară, lingvistică cognitivă şi pragmatică, neuroştiinţă socială şi neuropsihologie, antropologie cognitivă, cogniţia animală şi arheologie cognitivă, printre altele. Această deschidere teoretică răspunde nevoilor unor audienţe interesate ca cercetători, studenţi şi alţi participanţi din ţări diferite, având experienţe formative diferite. Limba de predare şi de comunicare profesională este limba engleză”, precizează UB.
Cursurile se vor desfăşura din octombrie până în luna mai 2017. AGERPRES