Muzeul „Regiunii Porţilor de Fier” a lansat, miercuri, proiectul cultural „Povestea Porţilor de Fier” finanţat cu suma de 40.325 lei de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Doiniţa Chircu.

Potrivit sursei citate, acest proiect cultural neconvenţional îşi propune educarea locuitorilor din perimetrul Defileului Porţile de Fier în spiritul necesităţii conservării şi promovării patrimoniului natural.
„Proiectul este conceput în aşa fel încât grupul de 20 de elevi de la Liceul de artă I.ST.Paulian din Drobeta Turnu Severin implicat în realizarea obiectivelor ce se vor organiza în perioada octombrie-noiembrie să dezvolte, în două ateliere de lucru, activităţi creative în domeniul literar, plastic şi dramaturgie. De fapt, povestea ariei protejate Porţile de Fier va fi scrisă pe baza unor aspecte existente ale biodiversităţii”, a precizat Chircu.

Potrivit sursei citate, prin implementarea proiectului precizat se urmăreşte conştientizarea la tineri şi vârstnici a valorilor culturale şi naturale din perimetrul ariei protejate Defileul Porţile de Fier.

„Spre finalul proiectului, în comunităţile locale situate de-a lungul Defileului Porţilor de Fier cu povestea creată vom susţine câteva spectacole, astfel încât să determinăm oamenii să respecte natura şi să preţuiască flora şi fauna acestei zone transfrontaliere”, a mai arătat Chircu. AGERPRES