Proiect de consiliere şi orientare educaţională a elevilor din Mehedinţi

elevi6.jpgAproximativ 100 de elevi şi cadre didactice din unităţile de învăţământ din judeţul Mehedinţi au participat miercuri la Colegiul tehnic ‘Domnul Tudor’ din Drobeta Turnu Severin la prima activitate derulată în cadrul proiectului ‘Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare’.
Coordonatoarea acestuia, Camelia Şuşco, a declarat că valoarea totală a proiectului, ai cărui beneficiari sunt Inspectoratul Şcolar Caraş-Severin şi Inspectoratul Şcolar Mehedinţi, este de 20 de milioane de lei.

”Conform calendarului, miercuri, sub genericul ‘Ziua consilierii şcolare şi profesionale în Mehedinţi’, am organizat o întâlnire a elevilor şi părinţilor acestora cu conducerile liceelor, colegiilor şi grupurilor industriale, prilej cu care acestea şi-au prezentat oferta educaţională în vederea orientării celor dintâi, în baza propriilor aspiraţii, spre sectoare solicitate de piaţa muncii”, a precizat Şuşco.

Potrivit sursei citate, proiectul îşi propune consilierea unui număr total de 6.000 de elevi din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, crearea unei reţele de consiliere şi orientare profesională pentru cele două judeţe partenere şi a unei platforme virtuale comune. ”În cadrul proiectului au fost înfiinţate deja 40 de puncte de informare şi două Centre de coordonare şi informare şi urmează realizarea unui ghid de consiliere pentru diriginţi şi consilierii şcolari şi a altor materiale informative pentru elevi, părinţi şi partenerii sociali”, a afirmat Şuşco.

Proiectul ‘Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare’, cu o durată de implementare de 36 de luni, este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa Prioritară 2: ‘Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii’, Domeniul major de intervenţie 2.1. ‘Tranziţia de la şcoală la viaţa activă’. AGERPRES