hunca_mihaela.jpgPeste 300 de persoane din Botoşani, care au abandonat şcoala, vor fi reînscrise în programul ”A doua şansă” derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a declarat şeful IŞJ, Mihaela Huncă.

Potrivit acesteia, proiectul, derulat cu fonduri europene, se adresează tuturor persoanelor care au abandonat şcoala de cel puţin patru ani, indiferent de vârstă. ”Proiectul pe care noi, IŞJ, îl avem ca beneficiar, intitulat ”Un viitor mai bun prin educaţie”, îşi propune, de altfel, să rezolve o problemă care există la nivelul judeţului Botoşani, aceea de risc de abandon şcolar”, a afirmat Huncă.

În cadrul programului ”A doua şansă” vor fi şcolarizate 360 de persoane, iar 240 de elevi vor beneficia de măsuri de prevenire a abandonului şcolar. Persoanele din proiect vor beneficia de masă, dar şi de remuneraţie. AGERPRES