univ_bc_insertie.jpgUniversitatea „Vasille Alecsandri” din Bacau a găzduit manifestarea „Dezvoltare rurala prin energie regenerabilă” din cadrul proiectului IN2RURAL – innovative practices in renovable energies to improve rural employability (Practici inovative în domeniul energiilor regenerabile pentru creşterea angajării în mediul rural).

Proiectul finantat de ERASMUS+ promoveaza practici inovatoare în sectorul energiilor regenerabile pentru a îmbunătăți capacitatea de inserție profesională a studenților în zonele rurale din Bacău (România), Castellón (Spania) și Gyöngyös (Ungaria).

Acest parteneriat dintre Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Károly Róbert University College, Ungaria și Universitat Jaume I., Spania se înscrie în cadrul agendelor locale, naționale și europene. Din acest motiv, este văzut ca parte a unei colaborări pe termen lung, începută cu Programul intensiv Erasmus „IT-Forest” ce va oferi idei pentru noi inițiative comune.

La manifestare au participat reprezentanți ai unor instituții centrale și locale din Bacău și Alba și ai mediului de afaceri.

Temele abordate în cadrul manifestării s-au referit la posibilitățile de dezvolatare a zonelor rurale pe baza energiilor regenerabile. Vorbitorii, ing. Florin Andronescu, director Agenția Locale a Energiei Alba, ing. Ionuț Ioja, specialist în cadrul Primăriei Mărgineni, Prof. dr. ing. Catalin-D. Galatanu, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iasi, dr. ing. Stefan Ursache spin-off „Innovative Green Power”, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași au subliniat posibilitatea și totodată necesitatea creării a noi locuri de muncă în acest domeniu activitate, mai ales în zonele rurale.

Pentru reușita proiectului au fost implicați și Consiliul Județean Bacău, Agenția de dezvoltare locală Bacău, Agenția Natională de Protecție a Mediului, Camera de Comerț și Industrie Bacău, Colegiul Tehnic „N.V. Karpen” Bacău, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, SC Electrostandard și General Electric Bacău.