copii2.jpgUn proiect menit să prevină abandonul şcolar a fost lansat miercuri la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Babeş-Bolyai, serviciile profesioniste care vor fi acordate de 30 psihologi timp de tei ani, în derularea acestui program, constituind o premieră în România.

Intitulat ”Dezvoltarea emoţională şi socială armonioasă a copiilor preşcolari care provin din medii dezavantajate în scopul prevenirii abandonului şcolar”, proiectul coordonat de catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a UBB se va derula în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Cluj şi Alba şi vizează sprijinirea unui număr de 2.500 de copii din învăţământul preşcolar care provin din medii defavorizate, pentru a nu renunţa la educaţia din clasele primare şi gimnaziale.

Un grup de psihologi va lucra direct cu copii, educatori, consilieri şi cu părinţi ai copiilor iar noutatea este dată de adaptarea curriculei preşcolare prin integrarea unor elemente de dezvoltare emoţională. ”Pentru prima dată în România, acest proiect abordează o problemă educaţională complexă, cu un arsenal terapeutic adecvat, implicând consiliere psihologică, psihologie clinică şi psihoterapie, precum şi formarea unui număr de 20 de consilieri în domeniul sănătăţii mentale a copilului, cu scopul de a oferi servicii de asistenţă specializată copiilor cu risc de abandon şcolar”, a explicat, la lansare, coordonatorul de proiect, Daniel David.

El a arătat că profesorii de matematică sau de limba română ”nu sunt specialişti în comportamentul uman, iar problemele majore ale copiilor sunt, de foarte multe ori, severe, clinice, astfel încât pentru a corecta sau diminua impactul lor negativ trebuie abordate terapeutic, nu doar educaţional”. Derularea proiectului va fi susţinută din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor 2007-2013 ”Investeşte în oameni”.


Grupul de psihologi ai catedrei clujene s-a implicat şi în alte proiecte desfăşurate în premieră în România şi chiar la nivel internaţional, precum Studierea comparativă şi introducerea psihoterapiei în tratamentul tulburărilor de anxietate, Dezvoltarea psihoterapiei în realitatea virtuală (platforma PsyTech), Rolul psihoterapiei în tratamentul chirurgical sau Eficienţa psihoterapiei în raport cu medicaţia în tratarea ADHD (deficitul de atenţie la copii). Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2008, peste 436.000 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ – grădiniţă, şcoală, liceu sau învăţământ profesional. Doar un sfert dintre copiii proveniţi din mediul rural ajung să urmeze liceul. Raportul asupra Sistemului Naţional de Învăţământ al Ministerului Educaţiei din anul 2009 relevă o tendinţă de creştere a ratei abandonului şcolar, o triplare a acesteia, de la 0,6% în anul şcolar 2000/2001, la 1,9% în anul şcolar 2007/2008. AGERPRES