studentarc.jpgAmbasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein, a susţinut, joi, cu prilejul lansării proiectului Student ARC, menit să asigure buna guvernare în mediul universitar, că românii ar trebui să fie conştienţi de necesitatea creşterii nivelului de transparenţă, astfel încât instituţiile să motiveze oamenii pentru a se implica în dezvoltarea propriei ţări. Potrivit ambasadorului Statelor Unite, numai prin creşterea nivelului de transparenţă al instituţiilor, România poate deveni un partener real al SUA.

„Guvernul SUA se implică în astfel de proiecte pentru că noi ţinem foarte mult la transparenţă, deoarece numai prin creşterea nivelului transparenţei România va deveni cu adevărat o ţară democratică, dar şi un partener al SUA, mai ales în ce priveşte investiţiile americane în România. Românii trebuie să se implice şi ei pentru că instituţiile trebuie să dea forţă cetăţenilor, să îi determine să se implice în dezvoltarea propriei ţări fără a mai aştepta ca guvernul să facă acest lucru”, a spus Gitenstein.

Şi preşedintele Societăţii Academice din România (SAR), iniţiator al Alianţei pentru o Românie curată, Alina Mungiu-Pippidi, a susţinut, la rândul său, că mediul universitar din România este sufocat de „impostori şi plagiatori” din pricina faptului că sistemul nu se bazează pe promovarea valorilor.

„Nu există un efort sistematic, de la bază, ca oamenii să îşi cureţe singuri mediul, să fie într-un mediu integru. Ce a găsit Coaliţia pentru universităţi curate este că între performanţa universitară şi integritate este o relaţie foarte strânsă. Universităţile noastre nu performează, nu introduc acel gen de cunoaştere care să împingă economia României mai departe pentru că sunt pur şi simplu sufocate de impostori, de plagiatori. Cu certitudine în ele sunt şi oameni de valoare, dar aceia sunt descurajaţi de acest sistem şi aleg să plece în lumea mare”, a spus aceasta.

Alina Mungiu Pippidi a subliniat şi necesitatea ca forurile de conducere ale universităţilor, dar şi studenţii să înceapă să controleze activitatea cadrelor didactice pentru a combate corupţia şi promovarea non-valorilor. „Scandalul ăsta care a ieşit acum la iveală, legat de faptul că aproape orice profesor recrutezi, care are o poziţie politică, se dovedeşte a fi un plagiator, arată cât este de gravă situaţia din anumite universităţi româneşti, cât este de greu în momentul în care impostorii ajung să aibă o poziţie politică. Lucrul acesta se întâmplă din pricina faptului că nu există nici un fel de constrângeri, fiindcă aceste universităţi nu mai sunt supravegheate, ca în perioada comunistă, de un for aflat la Bucureşti. Ele trebuie supravegheate de profesorii din aceste de universităţi, de studenţi. În universităţi există comisii de etică, dar acestea nu prea se întrunesc, iar când se întrunesc au discuţii formale”, a afirmat preşedintele SAR.

Potrivit Alinei Mungiu-Pippidi, proiectul Student ARC îşi propune să responsabilizeze studenţii şi să îi determine să renunţe la pasivitate şi să solicite o educaţie mai bună. „Proiectul Student ARC încearcă să îi transforme pe studenţi, a căror pasivitate este responsabilă într-o anumită măsură de această stare, să devină consumatori reali şi să ceară o educaţie de calitate şi să renunţe la a fi cumpărători de diplome în fabrica de diplome. (…) Totul este să vrei să spui – această universitate este curată pentru că, în opinia mea, corupţia este un fel de a perpetua situaţii care nu sunt bazate pe merit”, a mai spus preşedintele SAR.

Şi Daniela Alexe (SAR) le-a vorbit studenţilor prezenţi la dezbaterea „Student ARC – Mătură corupţia din universităţi” despre modul în care sunt afectaţi studenţii, precizând că prin acest proiect se doreşte înlesnirea accesului studenţilor la informaţii privind modul în care sunt cheltuiţi banii în universităţi, dar şi pentru a reglementa mai bine relaţia dintre aceştia şi cadrele universitare.

„Corupţia are foarte multe forme în universităţi – lipsa de transparenţă, etica universitară, modul de funcţionare a comisiilor de etică – şi afectează foarte grav studenţii, de aceea trebuie să ne implicăm. Legat de transparenţă, ne-am dori ca studenţii să aibă reguli foarte clare prin care să îşi conteste notele la examene, vrem ca taxele din universităţi, care nu sunt legale sau justificate, să nu mai existe. Ne dorim o transparenţă financiară mai mare la taxele pentru cămin, de exemplu, dar şi la taxele de studiu, astfel încât studenţii să ştie ce se întâmplă cu banii lor. Studenţii trebuie să aibă acces la mai multe informaţii utile, care să nu mai fie ascunse în tot felul de linkuri, ci să fie pe prima pagină a site-ului universităţii. De asemenea, acelaşi lucru îl dorim şi în cazul rezultatelor evaluărilor profesorilor de către studenţi pentru că noi realizăm, periodic, astfel de evaluări dar nu ştim ce se întâmplă cu ele”, a precizat aceasta.

Potrivit organizatorilor evenimentului, scopul proiectului Student ARC este acela de a construi, cu sprijinul SAR, ARC, ANOSR, dar şi al studenţilor, jurnaliştilor şi bloggerilor, un mecanism de monitorizare a vieţii universitare, a instituţiilor publice. AGERPRES