Promenada Mall găzduiește ateliere de educație financiară gratuite organizate prin programul FLiP Școala de Bani. Aceste ateliere se adresează atât copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, cât și adulților și au loc până pe 19 septembrie în spațiul special amenajat de la Nivelul 1 al centrului comercial.

Scopul acestor ateliere este de a oferi românilor de toate vârstele șansa să descopere importanța gestionării corecte a banilor în planificarea unui viitor financiar stabil. Atât copiii, cât și adulții vor avea ocazia să învețe de la trainerii Școlii de Valori despre tainele banilor, iar atelierele sunt gândite în intervale de o oră și jumătate.

Înscrierile se fac astfel:

La finalizarea acestor ateliere, cursanții vor putea planifica strategii de creștere a veniturilor, vor învăța și vor pune în practică modalități de economisire, vor realiza propriul plan financiar și vor învăța să facă cumpărături inteligente, dar și cum să facă față tentațiilor. Toate acestea se vor traduce într-o viață mai bună pentru întreaga familie. Mai multe detalii despre programul atelierelor si beneficiile acestora, pot fi gasite pe https://promenada.ro/evenimente/scoala-de-bani-ateliere-de-educatie-financiara-pentru-copii-si-adulti/

Un punct de maxim interes în programul FLiP Școala de Bani este atelierul de educație financiară organizat împreună cu economistul Iancu Guda ce va avea loc la Promenada Mall, pe 9 septembrie 2021, începând cu ora 18:00. Vor fi prezentate cele 10 principii ale prosperității descrise în detaliu în noua lui carte – „Banii în mișcare. Prosperitatea în 10 pași.”

Înscrierea va putea fi făcută prin trimiterea unui e-mail pe adresa flip@scoaladevalori.ro sau se poate realiza direct la numărul 0725 772 255. Locurile sunt limitate.