simu3.jpgCampusul universitar P+3 din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş a găzduit pe 16 octombrie simularea electronică on line a examenului de rezidenţiat desăşurată la nivel naţional.

Examenul a fost organizat de ASMA (Asiciaţia Studenţilor Medicinişti din Arad), Consiliul Consultativ al Studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în parteneriat cu Societatea Studenţească de Chirurgie din România, alte asociaţii ale studenţilor medicinişti din ţară şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, iniţiatoarea acestui proiect, la care au participat toate Universităţile şi Facutăţile de Medicină din România.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, alături de Societatea Studenţească de Chirurgie din România şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti sprijină acest mod de evaluare care să permită o rată mai de promovabilitate a examenului de reyidenţiat.

Prin organizarea pe plan local a simulării examenului de rezidenţiat UVVG Arad doreşte să le ofere studenţilor un cadru realist de evaluare a propriilor cunoştinţe medicale, iar în acelaşi timp o motivaţie pentru a-şi îmbunătăţi pregătirea până la examenul oficial de rezidenţiat.

Simularea examenului de rezidenţiat a fost un examen din toată materia, prin care s-au evaluat complex cunoştinţele medicale pe care studentul trebuie să le acumuleze şi să le stăpânească după cei 6 ani de studiu.

Studenţii participanţi la simulare au beneficiat de accesul la unul dintre cele mai complete portaluri cu informaţii despre rezidenţiat, unde au urmărit poziţia obţinută în urma examenului, la nivel naţional, inclusiv accesul la simularea repartizării pe specialităţi, prin teleconferinţa naţională.
„Ideea demarării acestui proiect a fost extraordinară, deoarece tuturor studenţilor de la medicină, mai precis viitorilor rezidenţi li s-au făcut cunoscuţi toţi paşii examenului de rezidenţiat propriu-zis. Absolvenţii şi studenţii şi-au putut verifica cunoştinţele prin testul primit, iar bucuria a fost şi mai mare când, după scanarea rezultatelor, rata de promovabilitate a fost aproape de 100% pentru absolvenţii şi studenţii Universităţii de Vest Vasile Goldiş”, ne-a declarat coordonatorul local Cristina Para.

Prof. univ. dr. Liana Moş, decan al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat că, „simularea rezidenţiatului a fost un real sprijin pentru absolvenţi precum şi pentru studenţii din anii terminali, deoarece îi stimulează să parcurgă sistematic materia şi săşi evalueze cunoştinţele în funcţie de exigenţele ecetui examen”.

Prof. univ. dr. Liana Moş a subliniat că, la acest sistem de simulare a examenului de rezidenţiat, au aderat toate facultăţile de medicină din ţară. „Am fost încântaţi să aderăm instituţional la acest proiect, care acomodează studentul cu atmosfera reală de examen de rezidenţiat cu atât mai mult cu cât acest program oferă corectarea, în timp real a rezultatelor. La simulare s-au înscris 29 la sută dintre absolvenţii Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, Specializarea Medicină şi Medicină Dentară. Pentru o mai mare obiectivitate au fost emise patru variante de teste a câte 200 de întrebări pentru fiecare specializare, iar gradul de dificultate a întrebărilor a fost mai ridicat decât la examenele de rezidenţiat anterioare. Toţi absolvenţii Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, care au participat la simularea naţională a examenului de rezidenţiat, au promovat acest test, ocazie specială pentru a-şi verifica pregătirea dinaintea examenului de rezidenţiat.”