Prorectorul responsabil cu cercetarea în cadrul Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), prof. univ. dr. Mihai Dimian, urmează să preia atribuţiile de ordonator de credite al instituţiei academice, după ce rectorul Valentin Popa a fost numit ministru al Educaţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al USV Suceava, Ştefan Purici.

Dimian a fost propus, marţi, în şedinţa Consiliului de Administraţie a acestui for, ordonator de de credite al instituţiei academice, iar propunerea a fost validată de Senatul Universităţii. Propunerea a fost înaintată Ministerului Educaţiei Naţionale în vederea emiterii ordinului de ministru pentru desemnarea ordonatorului de credite al USV.

Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a preluat marţi mandatul de ministru al Educaţiei de la predecesorul său, Liviu Pop. Popa este suspendat din funcţia de rector al instituţiei academice sucevene pe perioada exercitării mandatului de ministru. AGERPRES