Prof. univ.dr. ing. Doru Talabă, prorector cu activitatea de cercetare ştiinţifică şi informatizare a Universităţii „Transilvania” din Braşov, a decedat în urma unui accident rutier petrecut miercuri seara lângă Arad, anunţă într-un comunicat transmis AGERPRES, conducerea instituţiei de învăţământ.

Prof. univ.dr.ing Doru Talabă a absolvit Universitatea „Transilvania” promoţia 1984, iar din anul 1988 a fost cadru didactic, urmând toate etapele evoluţiei profesionale. Din anul 2001 a fost profesor universitar, iar din 2004 conducător de doctorat. Membru al Consiliului Naţional de Cercetare Ştiinţifică, coordonatorul domeniului mecatronică la nivel naţional, a fost expert al Comisiei Europene pentru Programele de Cercetare FP6 şi FP7, fondator şi preşedinte al Reţelei Europene de Cooperare Universităţi-Industrie.

A publicat 10 cărţi de specialitate în edituri naţionale şi internaţionale, peste 150 de articole în reviste, a coordonat peste 20 de contracte europene şi peste 40 de contracte de cercetare naţionale. Activitatea ştiinţifică i-a fost recunoscută prin cooptarea în colectivele unor reviste recunoscute la nivel mondial în domeniul său de competenţă precum Journal of CAD, Proc. Mech. Eng. Part K: Journal of Multi-body Dynamics. Activitatea didactică şi ştiinţifică în domeniul Roboticii şi Mecatronicii, Realităţii Virtuale şi Managementului Calităţii au făcut să fie ales coordonator al Departamentului pentru Asigurarea Calităţii (1999-2004) şi prorector al universităţii cu cercetarea ştiinţifică şi informatizarea (2012-2014).

Prorectorul avea 55 de ani, era căsătorit şi avea doi fii. Universitatea”Transilvania” deplânge pierderea prof.univ.dr.ing Doru Talabă. „Plecarea dintre noi, la vârsta de 55 de ani, va lăsa un gol imens în comunitatea academică braşoveană, pe care a slujit-o cu profesionalism şi dăruire”, se arată în comunicatul instituţiei de învăţământ. AGERPRES