Aproximativ 50 de elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa au protestat joi după-masă, după orele de curs, pe pietonalul din centrul istoric al oraşului, cerând manuale gratuite pentru clasele a XI-a şi a XII-a, pe care, în prezent, trebuie să le cumpere din banii proprii.

Liceenii au fost însoţiţi de o profesoară de limba şi literatura română şi au format un lanţ uman, după care şi-au scos manualele şi au început să citească din acestea. „Scopul protestului de astăzi este de a ajunge la gratuitatea manualelor de clasa a XI-a şi a XII-a. Într-un an, am calculat că ne costă aproximativ 300 de lei manualele obligatorii, plus manualele pregătitoare pentru Bacalaureat, care sunt încă vreo 200-300 lei. Evident, le putem achiziţiona şi de la colegii care au terminat anul, dar, având în vedere că şi ei au nevoie pentru Bacalaureat de acele manuale, nu prea le vând. Am făcut o petiţie deja, am strâns aproximativ 400 de semnături în şcoala noastră, pe care o vom preda în 22 noiembrie la Inspectoratul Şcolar”, a declarat iniţiatorul acestui protest, Orban Karoly, elev în clasa a XI-a.

Potrivit lui Orban Karoly, s-a încercat atragerea la protest şi a altor licee din Bistriţa, însă s-a refuzat.
Acţiunea este una declanşată la nivel naţional, mai multe licee din ţară urmând să depună, vineri, la inspectoratele şcolare, petiţii prin care cer ca şi manualele din anii terminali să fie gratuite. Printre protestatarii de la Bistriţa s-au numărat elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a. AGERPRES