ps3_protocol_mare.jpgPrimarul sectorului 3, Robert Negoiţă, rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, cel al Universităţii Politehnica, George Darie, al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Ioanel Sinescu, prorectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sorin Dimitriu, au semnat luni un protocol de colaborare.

„Este o premieră, chiar dacă după foarte mulţi ani: cineva uneşte universităţile importante din Bucureşti la aceeaşi masă. Ceea ce se construieşte aici este din punctul meu de vedere un prim pas spre ceea ce ne dorim să construim prima oară în Bucureşti, şi anume, un centru de competitivitate academică în jurul marelui nostru proiect de la Măgurele. Însă nu poate fi vorba de un pol de creştere economică şi academică fără implicarea autorităţilor locale şi a mediului de afaceri. În foarte scurt timp vom avea şi lege care va permite instituţionalizarea acestui demers realizat astăzi în jurul Primăriei Sectorului 3”, a afirmat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

„Sunt bucuros şi mândru că un concept pe care l-am gândit în urmă cu ceva timp împreună cu domnul primar prinde contur. Cred foarte mult în această legătură dintre universităţi şi administraţia locală. Cred că prea mult universităţile au stat departe formal de administraţia locală nu doar în Bucureşti, ci şi în ţară, au fost prea puţin implicate în viaţa oraşului, au încercat să formeze doar generaţiile de mâine, fără să fie implicate în proiectele pe care oraşul şi în genere comunitatea le dezvoltă”, a mai spus Mihnea Costoiu.

La rândul său, rectorul UMF „Carol Davila” Ioanel Sinescu s-a declarat onorat că participă la semnarea acordului şi şi-a manifestat speranţa ca instituţia de învăţământ pe care o conduce să aibă în viitor un campus în sectorul 3. „Ceea ce poate oferi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila sectorului 3 înseamnă mult pentru comunitatea sectorului, pentru grădiniţe, pentru şcoli, pentru cetăţenii de vârsta a treia, pentru toată populaţia sectorului. Venind din partea cealaltă a aşteptărilor universităţii, vreau să menţionez doar faptul că facultatea a fost făcută în 1903, deci are 110 ani şi 156 de ani de când funcţionează. A fost construită la vremea ei pentru vreo 400 de studenţi şi acum sunt mai mult de 2.800 de studenţi din anii I, II şi o parte din anul III care îşi fac studiile la sediul facultăţii şi este vorba numai de Facultatea de Medicină. Facultatea de Medicină Dentară are două locaţii, ambele necorespunzătoare în perioada actuală iar Facultatea de Farmacie împarte o clădire mai veche cu una din facultăţile Universităţii din Bucureşti şi nu ştim cum să facem ca să împărţim acele spaţii în aşa fel încât să le folosim cât mai benefic. Ultima şi cea mai tânără facultate a universităţii noastre, cea de Moaşe şi Asistenţi Medicali, funcţionează în sediul vechi. Să ne mutăm, practic, în sectorul 3, să construim un campus modern de nivelul unei universităţi de calibru mare la nivel de 2015-2020, unde să putem să primim pentru studii solicitanţii din străinătate şi sunt foarte mulţi – speranţa noastră este totală”, a spus rectorul UMF.

Prezent la evenimentul de semnare a parteneriatului, rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a spus că acest lucru va reprezenta un nou salt în dezvoltarea academică şi în „inserarea universităţilor în viaţa oraşului” Bucureşti. „Există deja modele de succes la care ne putem şi pe care le putem adapta la specificul mediului academic, universitar şi economic din România. Şi în România cred că acesta poate fi un model şi pentru alte centre universitare. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării dispune deja de un sediu pe care îl vom reabilita, pe strada Energeticienilor, deja proiectul este gata, arată impecabil”, a arătat rectorul UB.

Reprezentantul Universităţii Politehnica din Bucureşti, George Darie, consideră că semnarea actului este o premieră în istoria Capitalei. „Este o premieră în istoria Bucureştiului ca aceste mari universităţi să se găsească la aceeaşi masă cu o administraţie locală puternică şi cu un pilon al mediului socio-economic. Consider că este o afacere de câştig pentru toată lumea. Noi ajutăm şcolile şi administraţia locală şi administraţia locală ne ajută pe noi”, a subliniat Darie.
„Am semnat protocoale cu patru universităţi deja pentru că avem multe obiective în comun şi considerăm că vom identifica multe oportunităţi de colaborare în folosul tuturor şi mai ales în folosul României”, a declarat edilul sectorului 3, Robert Negoiţă. El a precizat că împreună cu cele patru instituţii de învăţământ superior, primăria va organiza pe 1 decembrie o gală a premiilor de performanţă, în cadrul căreia vor fi premiaţi trei absolvenţi ai fiecăreia dintre aceste instituţii. AGERPRES