Universitatea din Bucureşti (UB) şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) au pus joi, prin semnarea unui acord de colaborare, bazele unei cooperări în domeniul traducerii textelor de teatru, film, teoria teatrului şi teoria filmului.

De asemenea, acordul prevede dezvoltarea unor proiecte punctuale de studii interdisciplinare, conform domeniilor de acreditare ale celor două instituţii de învăţământ. Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii din Bucureşti remis joi, acordul a fost semnat de către rectorul UB, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, şi rectorul UNATC, prof. univ. dr. Adrian Titieni.

Astfel, UB şi UNATC vor colabora în privinţa cercetării şi cunoaşterii fenomenului teatral şi filmic, în privinţa intervenţiei teoretice şi a istoriei specifice, în direcţia sistematizării şi a fixării cunoaşterii în domeniul dramaturgiei universale clasice şi moderne şi în perspectiva prospectării şi implementării de noi modalităţi de expresie în domeniul dramaturgiei universale contemporane.

„Un prim pas spre instituţionalizarea acestor relaţii de colaborare va fi formarea unui Centru Interdisciplinar de Cercetare şi de Experiment în probleme de Dramaturgie. Centrul va urmări corelarea tematicilor de studiu la nivel de licenţă, master şi doctorat între entităţile universitare participante, realizarea de traduceri de dramaturgie universală clasică, modernă şi contemporană în limba română în conformitate cu un plan mixt de implementare şi de valorificare a traducerilor în mediile profesioniste aferente, precum şi valorificarea publică generală a acestora şi schimbul informal de cursuri între cele două universităţi în beneficiul unui plus de cunoaştere interdisciplinară metodică şi formativă între domeniile de referinţă”, precizează Universitatea din Bucureşti.
Un grup mixt de lucru a fost constituit pentru organizarea activităţii centrului, el fiind coordonat de prof. univ. dr. Liviu Franga.

Prin parteneriatul iniţiat, UB şi UNATC doresc să promoveze o ofertă tipărită de traduceri în limba română din dramaturgia universală clasică şi modernă. AGERPRES