examen-de-titularizare.jpgPuţin peste o sută de posturi din învăţământ vor fi titularizabile anul acesta, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, din totalul de mai bine de 600 de catedre vacante, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Pentru concursul de titularizare, sesiunea 2011, vor fi scoase la concurs 629 de posturi. Dintre acestea, 105 sunt titularizabile, iar restul de 524 sunt netitularizabile. Dosarele candidaţilor se pot depune până pe 24 iunie, în unul din cele două centre de concurs de la nivelul municipiului Bistriţa. Mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012 continuă, în această perioadă, cu depunerea dosarele pentru continuitate la detaşare, detaşare la cerere, continuitate la suplinire şi suplinire.

Din totalul de 881 de posturi care au fost disponibile pentru anul şcolar 2010-2011, 252 au fost deja ocupate în etapele de pretransfer, pretransfer prin schimb de posturi prin consimţământ şi transfer pentru restrângere de activitate, desfăşurate în luna mai. Concursul de titularizare va avea loc pe 13 iulie. AGERPRES