Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, a pledat pentru o şedinţă anuală de screening psihologic destinată elevilor, în condiţiile în care în pandemia de COVID-19 mulţi copii au acuzat stări anxioase şi depresive.

Potrivit lui Voicu, un sondaj realizat în luna martie de CNE pe un eşantion de 8.700 de elevi, după un an de pandemie, relevă că 75% dintre cei intervievaţi se simt obosiţi şi anxioşi, iar 30% au spus că avut stări depresive şi anxioase.

„O şedinţă obligatorie de screening anual este imperioasă. Chiar dacă nu vom ajunge la toţi elevii, pentru că nu există capacitate în acest sens, ideea este ca psihologul şcolar să ajungă la cât mai mulţi elevi pentru un diagnostic corect sau pentru a-l îndruma către un alt specialist”, a afirmat Rareş Voicu, la o dezbatere organizată de Comisia pentru învăţământ din Senat, cu tema „Psihologii şcolari: angajaţi ai sistemului de educaţie sau profesionişti independenţi ce pot fi contractaţi de unităţile de învăţământ?”.

El a menţionat că, potrivit cercetării, doar 5% dintre elevi au avut acces la servicii de asistenţă psihologică în şcoală în ultimul an.

Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Eugen Ilea, a subliniat, la rândul său, importanţa existenţei psihologilor în şcoli. „Avem nevoie de psihologi şcolari. Am văzut acest lucru înainte de pandemie, iar această nevoie s-a accentuat în perioada pandemiei”, a spus Ilea. AGERPRES