Răzvan Cotovelea: “Toți elevii din clasele a III-a vor avea tablete, începând din martie 2015”

elev_tableta.jpgUn număr de 220.000 de elevi din mediul rural și urban, care învață în clasele a III-a, vor beneficia de tablete printr-un proiect în valoare de 20 de milioane de euro, a anunțat, miercuri, ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea.

“Introducerea tabletelor în școli este un proiect la care lucrează atât Ministerul Educației, cât și Ministerul pentru Societatea Informațională. Vrem să-l finanțăm din alocarea financiară 2007-2014, dar și să-l continuăm din alocarea pentru 2014-2020. Practic, de la nivelul clasei a II-a, a III-a și a IV-a, absolut toții copiii din România vor beneficia de tablete. Tablete care vor avea deja manualele electronice disponibile. De asemenea, vom avea alte aplicații care vor fi extrem de utile pentru procesul de învățare”.

“Acolo unde sunt manualele digitale gata, adică la clasele a II-a și a III-a, putem să lansăm licitația undeva anul acesta și proiectul să demareze prin distribuția de tablete către copii din martie 2015, imediat după ce licitația se va fi încheiat. Vorbim de copiii atât din urban, cât și din rural. Sunt 220.000 de copii la clasa a III-a care vor utiliza manuale digitale pe același tip de tablete”, a explicat Cotovelea.

Potrivit ministrului, elevii din clasele a IV-a vor putea intra în posesia tabletelor cel mai probabil către sfârșitul primului semestru al anului viitor, dar se are în vedere și dotarea cu laptopuri a studenților cu probleme financiare. “În proiectul tabletelor, va urma clasa a II-a, iar clasa a IV-a după ce manualele digitale vor fi gata, și cred că undeva spre finele semestrului I din 2015. Valoarea proiectului este de 20 de milioane de euro pentru fiecare an de clasă, bani din fonduri europene, plus co-finanțare de 15%. Vom continua cu dimensiunea gimnazială, urmând ca pentru studenții cu probleme financiare să vedem în ce măsură vom putea găsi înțelegere din partea Uniunii Europene a replica proiecte de succes din Spania, Portugalia, Grecia. Adică tinerii cu probleme financiare să beneficieze de laptopuri gratuite”, a spus oficialul. AGERPRES