Rectorul Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi este prezent la manifestări internaţionale de amploare

upa-dhalip1060286.jpgÎn perioada 24-30 iunie 2010, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi, ia parte la trei evenimente internaţionale de o importanţă deosebită pentru mediul academic european şi mondial.

Prima dintre manifestări, Conferinţa Anuală a Asociaţiei Internaţionale a
Universităţilor (IAU), s-a desfăşurat la Vilnius, Lituania, în perioada 24-26 iunie, şi a avut drept temă “Etica şi valorile învăţământului superior în era globalizării: Ce rol au disciplinele?”. În cadrul acesteia, Prof.univ.dr. Doru Tompea a participat la dezbateri de interes, pe subiecte precum “Valorile, aspecte definitorii ale Universităţii moderne”, “Îmbunătăţirea accesului la oportunităţi într-o lume competitivă” sau “Riscuri şi ameninţări ale libertăţii academice şi autonomiei instituţionale”.

Conferinţa Anuală a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi de prim rang, precum Dalia Grybauskaite, preşedintele Republicii Lituania, Gintaras Steponavicius, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei din Lituania, sau Juan Ramon de la Fuente, preşedintele IAU.

În aceste zile, Prof.univ.dr. Doru Tompea participă, de asemenea, la două manifestări-eveniment desfăşurate la Barcelona, Spania. În cadrul Adunării Generale a Forumului Permanent al Universităţilor EuroMed (EPUF), organizat pe 28 iunie, Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi va fi acceptată în mod oficial ca membru cu drepturi depline al acestei organizaţii. Pe 29 iunie, Prof.univ.dr. Doru Tompea va lua parte la Conferinţa Uniunii Rectorilor Universităţilor Euro-Mediteraneene, manifestare care îşi propune să stabilească o serie de linii directoare pentru politicile europene din domeniul învăţământului superior şi cercetării.