Rectorul UVT se declară mândru de studenţii care protestează

pirtea_marilen3.jpgRectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a declarat, miercuri, că este mândru de studenţii universităţii care protestează pentru alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, dar şi o reprezentativitate mai mare în forurile decizionale ale universităţilor şi că sprijină întru totul această acţiune.

“Suntem alături de studenţii noştri, precum şi de cei din întreaga ţară, în rezolvarea unor deziderate comune. Ne dorim acel procent de 6% din PIB pentru Educaţie, îl considerăm absolut necesar pentru viitorul Educaţiei româneşti şi al tinerilor noştri. Am ieşit de nenumărate ori public, dar şi în întâlnirile de lucru la nivel de organisme decizionale, cu această solicitare. Nu este o problemă uşor de rezolvat, dar împreună avem mai multe şanse. Demersul studenţilor apare la momentul oportun, dat fiind că în Raportul de Convergenţă 2015-2018 al Guvernului, publicat în luna aprilie, se face referire la o creştere extrem de lentă a procentului din PIB acordat Educaţiei, care ar ajunge la 3% abia în anul 2060′, a afirmat Marilen Pirtea.

El a subliniat faptul că, pentru UVT, studenţii reprezintă în mod permanent un partener extrem de serios şi profesional, iar creşterea aportului lor în luarea deciziilor ar fi binevenită. “La UVT colaborăm foarte bine cu reprezentanţii studenţilor, acolo unde cadrul legislativ ne permite acest lucru. Legislaţia trebuie schimbată în sensul acordării unui aport mai mare studenţilor în activitatea administrativă a universităţilor. În fond, vorbim despre tineri bine pregătiţi, în domenii dintre cele mai diverse, capabili să ia decizii importante cu privire la propriul viitor. Avantajul major în cooptarea studenţilor în forurile decizionale constă în faptul că aceştia pot da feed-back ‘la firul ierbii’, sprijinind, astfel, universitatea să crească în mod constant calitatea proceselor didactice şi administrative. Pentru a obţine cât mai multe dintre revendicări, studenţii trebuie să le adreseze direct decidenţilor ce pot da curs acestora, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul de Finanţe, Guvern etc.”, a susţinut Pirtea.
Acesta a menţionat că UVT “respectă întru totul dreptul la liberă exprimare şi îşi asigură studenţii de sprijinul Universităţii în demersurile lor”. “Dorinţa de schimbare şi de implicare activă sunt două trăsături importante pe care le dorim în fiecare dintre noi. Tinerii cu iniţiativă, creativi, pregătiţi să contribuie activ în comunitate, sunt de lăudat. Misiunea Universităţii este de a crea cetăţeni adaptabili la o societate în continuă schimbare, nu doar absolvenţi bine pregătiţi pentru provocările pieţei muncii”, a spus rectorul UVT.

Câteva zeci de studenţi de la UVT şi de la Universitatea Politehnică din Timişoara au protestat, miercuri, în faţa Prefecturii Timiş, făcându-şi cunoscute doleanţele. “De 25 de ani, sistemul educaţional românesc stagnează, iar politicienii români au orice alte priorităţi, dar nu sistemul educaţional. Investiţia în Educaţie este o investiţie în viitorul României. Studenţii sunt, din păcate, singurii care conştientizează cu adevărat problemele pe care le are sistemul educaţional românesc şi singurii care reacţionează constant. (…). Ne dorim ca vocea noastră să conteze cu adevărat, de aceea milităm să redobândim dreptul studenţilor de a participa în procesul de alegere a rectorului într-o proporţie de cel puţin 25% din totalul electoratului”, a declarat în timpul protestelor Vlad Cherecheş, preşedinte Organizaţiei Studenţilor din Universitatea Timişoara (OSUT). AGERPREES