pricopie_remus3.jpgEducaţia şi Cercetarea se află într-un proces de extindere accelerată a interacţiunii cu mediul economic, a declarat joi ministrul Remus Pricopie, care consideră că există o relaţie strânsă între investitori şi sistemul educaţional, concretizată prin atragerea de investiţii, crearea de noi locuri de muncă pentru absolvenţi şi prin pregătirea solidă a specialiştilor în domeniile de interes pentru companii.

Potrivit reprezentantului MEN, absorbţia de fonduri europene şi investiţiile în infrastructură şi resurse umane sunt soluţii optime pentru asigurarea dezvoltării sustenabile a Educaţiei şi Cercetării din România.

”Pentru orice societate, Educaţia şi Cercetarea reprezintă domenii-cheie, corelate în mod direct cu tot ceea ce înseamnă investiţii şi dezvoltare economică. În acest moment, Educaţia şi Cercetarea din România se află într-un proces de extindere accelerată a interacţiunii cu mediul economic şi de dezvoltare a unei relaţii cu interese biunivoce: pe de o parte, există interesul nostru de a atrage investiţii şi de a crea noi locuri de muncă, iar pe de altă parte există un interes din partea investitorilor de a avea forţă de muncă bine pregătită. Atât la Ministerul Educaţiei Naţionale, cât şi la nivelul Guvernului, cunoaştem foarte bine nevoile de modernizare şi dinamism pe care Educaţia şi Cercetarea le au şi în privinţa cărora atragerea de investiţii are o foarte mare importanţă”, a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

În opinia sa, una dintre provocări vizează nevoia de dezvoltare a infrastructurii şcolare.
„În acest sens, deşi s-a investit mult în ultimii ani, avem nevoie de o echilibrare de la o zonă la alta, astfel încât calitatea actului educaţional să fie asigurată de o infrastructură modernă, pe care ar trebui să o întâlnim atât la un liceu din mediul urban, cât şi într-o şcoală dintr-o zonă mai izolată. De asemenea, fondurile structurale reprezintă un sprijin important pentru învăţământul românesc. Măsurile luate pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene, dar şi pregătirile pentru accesarea bugetului din exerciţiul financiar 2014 – 2020 sunt soluţii pentru combaterea abandonului şcolar şi consolidarea procesului de formare continuă. Investiţiile în economie influenţează în mod direct Educaţia şi Cercetarea în ceea ce priveşte pregătirea resursei umane şi asigurarea unui nivel de trai decent pentru angajaţii din sistem. Pe măsură ce companiile străine devin interesate de România, economia românească cunoaşte o dezvoltare sustenabilă, iar acest lucru va determina în viitor şi o modificare a nivelului de salarizare în sens pozitiv, o promisiune pe care dorim să o onorăm faţă de profesori şi cercetători”, a susţinut ministrul. AGERPRES