evaluare_elevi.jpgMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că evaluările naţionale care se vor face la diferite nivele începând cu cel de-al doilea semestru şcolar vor conduce la o mai bună radiografiere a sistemului de învăţământ şi implicit la luarea unor măsuri de corecţie eficiente.
Ministrul Educaţiei a menţionat că în acest semestru vor avea loc, în premieră evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, precum şi simulări pentru bacalaureat şi evaluare naţională care se vor desfăşura integrat la nivel naţional, inclusiv la clasa a XI-a.

„Desigur, probabil nimic spectaculos nu o să se întâmple într-un semestru sau într-o perioadă scurtă de timp, dar aceste instrumente noi, aplicate corect an de an, vor duce gradual la o mai bună radiografiere al sistemului şi astfel putem interveni cu politici de corecţie”, a spus ministrul Remus Pricopie, sâmbătă, la Covasna.

În context, el a menţionat că la nivelul Guvernului se are în vedere o „abordare integrată” a învăţământului prin implicarea mai multor ministere, care vizează atât domeniul educaţiei, cât şi al securităţii elevilor, al protecţiei sociale a copiilor care provin din familii dezavantajate şi al politicilor de prevenţie în domeniul sănătăţii. AGERPRES