Problema separării funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate, a declarat fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie, referindu-se la scrisoarea Consiliului Naţional al Rectorilor pentru susţinerea lui Valentin Popa la şefia MEN.

Ultimele zile ne-au arătat că această scrisoare a creat tensiuni în universităţi şi a amplificat polemici din spaţiul public românesc. Nu cred că putem să lăsăm acest moment să treacă fără să vedem unde s-a greşit şi ce ar trebui să corectăm pe viitor. Cu siguranţă, sunt multe de discutat, dar, pentru că acest incident ne-a arătat că există neclarităţi în ceea ce priveşte implicarea instituţiilor de învăţământ în ‘activităţi de natură politică’ (art.7 (1) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/ 2011), poate ca un câştig pentru spaţiul universitar românesc ar fi adoptarea unui cod de conduită pentru toate persoanele care ocupă funcţii de conducere în instituţiile de învăţământ superior. Evident, în acest document, problema separării funcţiilor politice de funcţiile de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate”, a scris pe Facebook fostul ministru.

În acelaşi timp, el explică de ce nu a semnat scrisoarea de susţinere. „În discuţiile pe care le-am avut cu anumiţi colegi din Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), am adus următoarele argumente: 1. în calitatea noastră de rectori, nu avem dreptul să implicăm universităţile pe care le reprezentăm în problemele politice ale zilei; 2. este nepotrivit să justificăm public această scrisoare ca un ‘sprijin colegial’; 3. există riscul ca CNR să fie acuzat de jocuri politice; 4. procedural, asumarea unui document prin semnătura rectorului presupune un proces de consultare cu structurile formale de conducere ale universităţii”, arată Pricopie.