Conf.univ.dr. Anca Tompea, decanul Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi a participat în perioada 27-28 ianuarie la workshop-ul cu tema „Proiectele cu finanţare Europeană în România”.

Reprezentatul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi a susţinut o prelegere, în cadrul workshop-ului, pe tema dezvoltării proiectelor FSE în România. Conf.univ.dr. Anca Tompea s-a axat în cadrul prezentării pe principalele probleme pe care le întâmpină iniţiatorii unui astfel de proiect, pornind de la semnarea contractului şi până la identificarea grupurilor ţintă.
Workshop-ul este organizat în parteneriat cu Centrul Regional Intermediar al Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane din Regiunea de Nord-Est (RIB SOP HRD North-East).