RIUF îşi mută ediţia din martie în mediul online

The Romanian International University Fair (RIUF), cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud-Est, îşi mută ediţia din luna martie în online, informează organizatorii.

Evenimentele erau planificate pe 14 – 15 martie în Bucureşti (Sala Palatului), 17 martie în Timişoara (CRAFT), 19 martie în Iaşi (Palas Congress Hall) şi 21 martie în Braşov (Aro Hotel). Toate aceste activităţi se vor muta în cadrul Virtual RIUF, eveniment organizat în data de 8 – 9 aprilie.

Decizia a fost luată în concordanţă cu hotărârea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, care vizează interzicerea oricăror activităţi care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 persoane. Pe platforma Virtual RIUF, participanţii vor putea dialoga cu reprezentanţii universităţilor internaţionale prin apeluri video sau chat-uri online, vor putea descărca materiale sau resurse cu informaţii despre domeniile de studiu pe care vor să le urmeze, vor putea participa la webinarii în care sunt prezentate programe de licenţă şi masterat din peste 10 ţări, direct din faţa propriului lor ecran, şi vor putea primi oferte educaţionale personalizate. Ulterior celor două zile de eveniment interactiv, toate resursele informaţionale vor rămâne la dispoziţia participanţilor pe o perioadă de încă 30 de zile.

Pe întreaga durată a evenimentului online, consilieri educaţionali şi vocaţionali ai Edmundo, Universalio şi Opţiuni de Carieră vor oferi consultanţă gratuită celor care încă nu sunt decişi ce program de studiu să aleagă.  Evenimentul este gratuit, iar înscrierile se pot face accesând www.RIUF.RO/VIRTUAL.  Conform organizatorilor, la ediţia din luna martie erau aşteptaţi ca vizitatori peste 10.000 de elevi de liceu, studenţi, părinţi şi profesori.

“RIUF este deja o tradiţie în România – anul acesta am ajuns la ediţia a 26-a. Tinerii şi cei ce îi îndrumă (familia, profesorii) se bazează pe acest eveniment pentru a intra în contact cu universităţi internaţionale şi din România, pentru a afla care sunt cele mai bune oportunităţi educaţionale la care ar putea avea acces şi pentru a învăţa din poveştile de succes ale altor tineri români care au studiat în programe internaţionale. (…) Într-o perioadă dificilă pentru România, pentru a nu sacrifica viitorul tinerilor în faţa unei crize medicale & mediatice, venim cu soluţii inovative pentru a facilita accesul la o informare corectă şi completă, reuşind să punem la dispoziţia celor interesaţi cele mai importante resurse pentru dezvoltarea lor personală şi profesională”, a declarat Alexandru Ghiţă, preşedintele Grupului Educativa.

Conform organizatorilor, RIUF este cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud şi de Est. În cei 15 ani de activitate, peste 250.000 de vizitatori (elevi, studenţi, părinţi, profesori) au trecut pragul celor 25 de ediţii pentru a afla informaţii despre programele de licenţă şi masterat, burse, admitere şi viaţa din campus din peste 200 de universităţi şi instituţii educaţionale. Evenimentul se organizează anual în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Constanţa. AGERPRES