Marți, pe 22 martie, a avut loc întâlnirea comunităților OSC-Edumanager și Administrație locală. Tema acestei ediții speciale – Digitalizarea și dezvoltarea competențelor în educația preuniversitară – a fost discutată cu specialiști în educație, care au analizat modul în care se pot implementa procesele de digitalizare și dezvoltare a competențelor digitale în învățământul preuniversitar, ce soluții sunt disponibile, dar și ce școli beneficiază deja de astfel de implementări. Partenerul webinarului a fost Microsoft.

De asemenea, a fost analizat un studiu de caz al Colegiului Național ,,Nichita Stănescu”  din Ploiești, pentru a a afla care au fost provocările ce au trebuit depășite în procesul de digitalizare.

Învitații acestei ediții au fost Marilena Ionașcu, Education Director, Microsoft; Gabriela Ford, președinte, Fundația EOS; Robert Pufan, Cloud Solution Architect for Modern Work, Microsoft; Carmen Argeșanu, Director, Colegiul Național „Nichita Stănescu” Ploiești alături de moderatorul Dorin Chioțea.

Școala în online nu este ideală, dar a fost și este necesară.” a menționat în cadrul întâlnirii Robert PufanCloud Solution architect for Modern Work, Microsoft. Comunitățile educaționale s-au adaptat și au creat noi posibilități astfel că școlile au demonstrat prin tehnologie că orice elev poate să ia parte la cursuri, indiferent de nevoile sale.

Robert Pufan a menționat că, cel puțin din studiile Microsoft, s-a resimțit o scădere a gradului de implicare a elevilor și, inclusiv în rândul profesorilor, s-a observat „frica” de a livra lecții folosind tehnologia. 85% dintre profesori consideră că pandemia a accelerat educația digitală cu un deceniu și 93% dintre elevi consideră că tehnologia îi ajută în procesul de învățare.

Microsoft oferă suport pentru tot ceea ce înseamnă transformarea digitală, peste 1000 de soluții gratuite de învățare atât pentru elevi, cât și pentru profesori când vine vorba de predarea abilităților tehnice. „Școala online nu înseamnă întâlniri online, ci înseamnă tot pachetul de tehnologie pe care noi îl putem accesa și îl putem folosi. Din fericire, deja avem acces la el pentru că l-am dobândit.” a subliniat acesta.

Robert Pufan a apreciat în cadrul evenimentului că România se află pe locul 27 din 27 de țări din Europa când vine vorba de adopție de tehnologie. „Microsoft oferă suport pe tot ceea ce înseamnă transformarea digitală, peste 1000 de soluții gratuite de învățare atât pentru elevi, cât și pentru profesori când vine vorba de predarea abilităților tehnice.”

Comunitatea OSC-Edumanager se adresează managementului instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, precum și profesorilor. Comunitatea este dezvoltată și administrată de Oameni și Companii-OSC, organizație care oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale și 42 platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.