Profesori de istorie ce predau în comunităţile româneşti din Ucraina, Republica Moldova, Serbia şi Ungaria se reunesc în perioada 4-9 iulie, la Zalău, la a XII-a ediţie a Şcolii de Vară „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”, eveniment organizat de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj.

„Acest proiect, care are deja o frumoasă tradiţie, este dedicat profesorilor români de istorie din Ucraina, Republica Moldova, Serbia şi Ungaria, cărora intenţionează să le ofere un cadru propice pentru a fi puşi în contact cu ultimele achiziţii privind atât cercetarea ştiinţifică, cât şi metodica predării istoriei în România. De asemenea, şcoala de vară a fost văzută ca un prilej pentru aceşti profesori de a discuta despre probleme comune specifice predării istoriei românilor în ţările de provenienţă. Această manifestare este animată de intenţia de a veni în sprijinul profesorilor români de istorie care activează în comunităţile româneşti din statele din jurul României, în sensul păstrării identităţii naţionale”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Deschiderea oficială a şcolii de vară va avea loc marţi, 5 iulie, în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj.

Programul evenimentului cuprinde conferinţe pe diferite teme din istoria României, susţinute de specialişti reputaţi din Zalău, Oradea, Cluj, Ungaria şi Republica Moldova, excursii la obiective culturale din Sălaj şi activităţi cu caracter didactico-aplicativ organizate cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.

Evenimentul de la Zalău este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, finanţator principal fiind Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Guvernului României, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj şi al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. AGERPRES