pricopie_remus6.jpgMinistrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat luni, la Râmnicu Vâlcea, că niciun salariu din învăţământ nu va scădea, ci se are în vedere posibilitatea de a creşte veniturile angajaţilor.

„Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. În schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie.

Pe de altă parte, stabilitatea şi lipsa politizării se numără printre priorităţile învăţământului românesc enunţate luni, la Râmnicu Vâlcea, de către ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, la o întâlnire cu directorii unităţilor şcolare din judeţ.

„Pe listuţa mea de priorităţi aş putea începe cu primul aspect, care se referă la stabilitatea învăţământului din România. Eu nu am venit în ianuarie – februarie cu modificări sau alte demersuri la nivel educaţional, ci am vrut să asigur o coerenţă şi o stabilitate la nivelul implementării Legii educaţiei. Consider că stabilitatea este o prioritate în acest moment în procesul educaţional din România. Al doilea aspect este lipsa politizării, să facem educaţie şi nu politică. În acelaşi timp, însă, există şi o altă coordonată a politicului, pentru că managerii unităţilor şcolare trebuie să colaboreze, evident, cu primarii sau autorităţile locale pe diferite probleme care privesc strict procesul de învăţământ”, a declarat ministrul Pricopie.

Ministrul Educaţiei a enumerat cerinţele Uniunii Europene cu privire la învăţământul românesc pe următorii 10 ani, reducerea abandonului şcolar fiind de asemenea o prioritate. „Sunt trei aspecte pe care Uniunea Europeană ni le-a cerut pentru următorii 10 ani. Acestea ar fi abandonul şcolar, unde cu o cifră de aproximativ 16 la sută la vârste timpurii, ne aflăm, din păcate pe locul patru din coada clasamentului. Al doilea aspect ar fi continuitatea formării profesionale până la 60 de ani şi aici avem un procent de doar 2 la sută, iar al treilea aspect se referă la numărul persoanelor cu studii superioare, care în România, în acest moment, este de 21 la sută la intervalul de vârstă 30 – 35 de ani. Aici ar trebui să ajungem în următorii 10 ani, la un procent de 40 la sută, dar sper că vom ajunge măcar la un 28 la sută”, a mai spus ministrul Educaţiei.

El a arătat că rezultatele la evaluarea naţională din această vară sunt „proaste”, iar vina este a şcolilor pentru că nu pregătesc elevii pentru confruntarea cu examenele. „Atât timp cât 35.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au reuşit să obţină nota cinci, înseamnă că rezultatele sunt proaste. Noi suntem de vină, şcolile, pentru că nu ştim să pregătim copii pentru confruntarea cu examenele. Un copil care merge la olimpiade din clasa I până într-a VIII-a ar fi obişnuit cu emoţiile unui examen şi ar putea, evident, să aibă alte performanţe” a mai spus ministrul Educaţiei.

Ministrul Pricopie a fost prezent luni la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la mai multe întâlniri cu autorităţile locale, manageri de unităţi şcolare şi cadre didactice. AGERPRES