col ghe vranceanu.jpgElevii Colegiului Naţional „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău au luat parte la 16 activităţi incluse în „Săptămâna francofoniei”, manifestare organizată şi coordonată, în perioada 13-20 martie, pentru al zecelea an consecutiv de catedra de limba franceză din această unitate de învăţământ reprezentativă din judeţ. „Scopul manifestărilor propuse cu acest prilej este ca elevii să exerseze limba franceză şi, totodată, să-şi dezvolte competenţa de a se exprima în aceasta limbă în variatele forme ale interacţiunilor zilnice”, a declarat profesorul Florin Pârlea.
Concursuri de debate, de muzică de tip „karaoke”, prezentări de eseuri, recitaluri de muzică, poezie şi, chiar, a unui spectacol de teatru, toate în limba franceză au atras participarea a mai bine de 1.000 dintre elevii şcolii.

O expoziţie de afişe şi o alta de fotografie artistică realizată de elevi ai liceului în timpul călătoriilor efectuate în Franţa cu prilejul unor schimburi cultural-educaţionale avute în parteneriat cu unităţi şcolare din Hexagon au completat suita de manifestări. De un deosebit interes s-au bucurat concursul ‘Les dix mots’, întrecere în cursul căreia, elevii participanţi au trebuit să includă zece cuvinte date în limba franceză într-un eseu având ca temă ideea de „solidaritate”.


Juriul a decis ca Premiul I pentru cea mai bună creaţie să revină elevei Simionescu Codrina din clasa a X-a E. S-a desfăşurat şi un concurs de karaoke în care s-a implicat însuşi profesorul Florin Parlea. Deosebit de apreciată de participanţi a fost şi manifestarea desfăşurată sub genericul „Le francais en charades”, prilej de „aprofundare mai ‘intimă’ a limbii franceze, dar şi de dezbatere a unor teme de interes”, a precizat profesoara Crina Lazăr.


‘Este îmbucurător faptul că elevii se implică entuziast în aceste activităţi dedicate limbii franceze, dar mai ales că numărul lor creşte de la an la an, infirmând aprecierea conform căreia doar limba engleză ar mai constitui o atracţie pentru tineri. Când exită pricepere pentru o manieră eficientă de a activa interesul adolescenţilor reacţia lor nu poate fi decât pozitivă, în ciuda snobismului de care sunt, uneori acuzaţi pe nedrept’, a declarat pentru AGERPRES profesoara Elvira Macaru.


Şi elevii şi profesorii de limba franceză de la cinci licee din Reşiţa au participat la manifestările organizate de Consiliul Judeţean Caraş-Severin pentru a marca Ziua Internaţională a Francofoniei. Special pentru acest eveniment, liceenii au pregătit inedite momente artistice, prin care au exprimat ceea ce reprezintă Francofonia pentru ei. ‘Messages’ este titlul momentului artistic pe care l-au prezentat elevii Liceului de Artă ‘Sabin Păuţa’, iar ”Histoire de la Francophonie’, cel al Liceului Teoretic ‘Diaconovici – Tietz’ din Reşiţa.


Au continuat elevii Liceului Teoretic ‘Mircea Eliade’ din municipiu, cu prezentarea revistei ‘Atelier Mircea Eliade’. De asemenea, elevii Liceului Teoretic ‘Traian Vuia’ au ales să prezinte momentul ‘Matei Vişniec ou la grande aventure litteraire dans l’espace francophone’. Manifestarea a fost încheiată de elevii de la Liceul Teoretic ‘Traian Lalescu’ care vor adresa întrebarea ‘Parlez-vous Europeen?’. Francofonia are patru mari obiective, respectiv, promovarea limbii franceze şi a diversităţii culturale şi lingvistice, promovarea păcii, a democraţiei şi a drepturilor omului, susţinerea educaţiei, formării, învăţământului superior şi cercetării, dezvoltarea cooperării în serviciul dezvoltării durabile şi a solidarităţii.AGERPRES