Mai mulţi profesori din judeţul Satu Mare susţin că sunt presaţi de directorii unităţilor de învăţământ să nu participe la greva din 31 mai, când demarează proba de capacitate lingvistică a examenului de Bacalaureat.

Liderii celor două sindicate din învăţământ, Ioan Drăgan, preşedinte al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), şi Virgil Roman, preşedinte al filiale sătmărene a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), au declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că au primit astfel de semnale de la profesorii din şcolile în care se organizează examenul.

„Sunt şcoli unde managerii fac presiuni să nu se intre în grevă. Le atragem atenţia că nu au acest drept, poate fi caz penal şi atrage după sine sancţiuni”, a afirmat Virgil Roman. Ioan Drăgan a precizat că printre alte licee este vorba despre Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” şi Grupul Şcolar Economic „Gheorghe Dragoş”. Liderul SIP a explicat că decizia de a declanşa greva generală începând cu 31 mai a fost luată în urma unui referendum, 75% dintre dascăli fiind pentru protest iar sindicatul nu impune nimănui să protesteze.


Totodată, liderii principalelor sindicate au anunţat că pe 31 mai circa 9.000 de bugetari sătmăreni din aproape toate instituţiile publice se vor afla în grevă generală, urmând ca în 1 iunie să se stabilească următoarele forme de protest. AGERPRES