Elevii din municipiul Satu Mare ar putea practica înotul la orele de educaţie fizică de la şcoală, dacă autorităţile vor reuşi să pună în practică un program pilot propus de Asociaţia Economică Româno-Germană, a anunţat vicepreşedintele Tiberiu Markos. El a explicat că se discută despre introducerea acestor ore la şcoală împreună cu conducerea Primăriei şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Din păcate, în fiecare sezon estival mor între 30 şi 50 de oameni din cauza faptului că nu ştiu să înoate. Este o problemă care ne dă de gândit şi ar trebui să începem să dezvoltăm un proiect astfel încât să aducem copiii să facă ora de educaţie fizică la bazin şi să îi învăţăm să înoate. Măcar să ştie să plutească şi aşa mai departe. Deci asta este un proiect de viitor, spunem pentru prima dată, încercăm un proiect cu Inspectoratul Şcolar, cu Primăria, să vedem cum putem să rezolvăm cu transportul copiilor. Cred că încet încet putem dezvolta idei de genul acesta. Trebuie să gândim proiecte de viitor astfel încât tinerii noştri să aibă plăcerea de a trăi în acest oraş„, a declarat Tiberiu Markos.

Practic, copiii vor trebui să ajungă de la şcoală la singurul bazin de înot din oraş, unde se antrenează şi sportivi legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal. „Înotul este un sport foarte complex, trebuie să îţi articulezi respiraţia, mişcarea, braţele, picioarele. Cine face înot de la 10 ani încolo poate să facă orice sport. Efectiv este un sport în care te dezvolţi în mod armonios şi sunt demonstrate ştiinţific beneficiile acestui sport”, mai spus Markos. AGERPRES