Şcoala de vară organizată pentru şapte zile în municipiul Orşova de Universitatea de Stat din Craiova şi-a deschis miercuri porţile pentru 35 de studenţi selectaţi din facultăţile de ştiinţe economice din ţară, a declarat profesorul universitar Mioara Avram.

Potrivit acesteia, la activităţile ce se vor desfăşura în perioada 10-17 septembrie participă numai studenţii şi masteranzii olimpici, care au obţinut rezultate deosebite la concursurile organizate în anul universitar 2013-2014 în ţară şi în străinătate.

„Un prim obiectiv al şcolii noastre este acela de a pune la punct o strategie de dezvoltare a zonei turistice Clisura Dunării prin punerea în valoare a potenţialului natural, cultural şi istoric situat în perimetrul localităţilor Orşova, Eşelniţa, Dubova şi Sviniţa. De asemenea, vom crea patru ateliere de lucru unde vom solicita prezenţa investitorilor şi operatorilor de turism din cadrul celor aproape 30 de pensiuni şi microhoteluri amplasate de-a lungul DN 57”, a precizat Mioara Avram.

Ea a spus că o atenţie deosebită se va acorda studiilor care vor fi elaborate de fiecare participant la Şcoala de vară pentru rentabilizarea programelor turistice ale entităţilor comerciale din zona transfrontalieră România-Serbia, cele mai eficiente fiind premiate. „Vom organiza sesiuni de lucru pe echipe, chiar şi profesorii universitari prezenţi vor susţine comunicări referitoare la necesitatea revigorării turismului în afara sezonului pe care le vor aplica agenţii economici specializaţi în turism”, a afirmat Mioara Avram.

Şcoala de vară a studenţilor din facultăţile de ştiinţe economice din ţară este susţinută financiar şi de Asociaţia Facultăţilor de Economie din România. AGERPRES