scoala greceasca.jpgParintii care doresc sa-si inscrie copiii la Scoala Greceasca „Atena” din Capitala pot face acest lucru incepand de luni, institutia incluzand clasele I-V, cresa si gradinita, informeaza Ambasada Elena la Bucuresti.

Scoala urmeaza programa analitica a Ministerului Elen de Invatamant si este adaptata cerintelor statului grec, profesorii si invatatorii fiind detasati de autoritatile de la Atena. In afara programei analitice grecesti, la scoala se predau cursuri intensive de limba romana si engleza si se deruleaza si alte activitati educationale.

Scoala a fost deschisa in 2008, in baza unui memorandum de intelegere intre Ministerul Învatamantului National si Cultelor din Grecia si Asociatia Parintilor si Curatorilor din Bucuresti. În primul an au functionat doua clase de prescolari, precum si clasele I-III. Din anul scolar 2009-2010, scoala va primi si elevi romani, in special la gradinita. Va functiona cresa, gradinita, precum si clasele I-V. În fiecare an se va adauga cate o clasa de studiu corespunzatoare evolutiei scolare, astfel incat sa se asigure continuitatea procesului de invatamant primar si mediu, inclusiv liceul.