Şcolile din municipiul Suceava vor funcţiona după un scenariu verde, pentru că rata de infecţie este sub unu la mia de locuitori, a declarat primarul Ion Lungu.

În ceea ce ne priveşte, municipiul Suceava începe în varianta verde. Astăzi avem 0,94% la mia de locuitori cazuri active. Avem 118 persoane active în municipiul Suceava. Sper să rămână aşa”, a spus Lungu, adăugând că municipiul Suceava are 124.000 de locuitori.

Totodată, el a afirmat că a demarat procedura de achiziţionare a unui număr de 1.000 de tablete pentru elevi şi a alocat banii pentru echipamentele necesare transmiterii online a cursurilor. Potrivit primarului, municipalitatea a alocat şi 1,5 milioane de lei celor 28 de centre bugetare din oraş pentru achiziţionarea de măşti, dar şi bani pentru materiale de dezinfecţie.

Lungu a precizat că la două licee din municipiu s-ar putea ca şcoala să înceapă pe scenariul galben, din lipsă de spaţiu, respectiv la Liceul cu Program Sportiv şi la Liceul de Artă. Primarul a menţionat că, în ceea ce priveşte testarea personalului didactic şi nedidactic din unităţile şcolare din municipiu, s-a interpretat „în cheie politică” iniţiativa sa, care era doar pentru a creşte siguranţa începerii anului şcolar.

Potrivit primarului, personalul de la majoritatea unităţilor şcolare se testează, dar sunt câteva şcoli care au anunţat că vor să folosească banii în cazul în care ar putea apărea focare de COVID-19. „Nu pot să vă dau situaţia exactă, dar sper că săptămâna viitoare să vă pot da, pentru că mai sunt unităţi şcolare la care se testează”, a spus Lungu.

El a precizat că asigurarea cadrelor medicale în şcoli reprezintă, de asemenea, o problemă, precizând că toate unităţile şcolare au asistenţi medicali, dar nu şi medici.

„Este câte un medic care deserveşte 2-3 şcoli. Nu avem cadre medicale suficiente. N-are rost să discutăm că medicina şcolară a fost tratată cum a fost tratată (…) N-am văzut un act normativ care să ne permită să angajăm aceşti medici”, a spus Lungu.

Totodată, primarul consideră, pentru a limita riscul de infectare, să nu se organizeze festivităţi de deschidere a anului şcolar. AGERPRES