Scoala superioara de asistenta sanitara si sociala, la Nadlac

Orasul aradean Nadlac are prima Scoala superioara de asistenta sanitara si sociala in limba slovaca din Romania, patronata de Inalta Scoala de Studii Superioare “Santa Elisabeta” din Bratislava, Slovacia.

Cuprins in cadrul celei de a cincea editii a Zilelor orasului Nadlac, momentul inaugural s-a desfasurat duminica, in sala de festivitati a Primariei, in prezenta mai multor membri ai staffului universitatii slovace, in frunte cu rectorul Vladimir Krcmery si a rectorului Universitatii de Vest “Vasile Goldis” din Arad, Aurel Ardelean.

Cei doi au convenit asupra incheierii, in viitorul foarte apropiat, a unui protocol de colaborare in plan academic. De asemenea, la festivitate au participat primarul orasului Nadlac, Vasile Ciceac, consilieri locali, numerosi localnici si cei 34 de studenti care s-au inscris pentru a urma primul an de studii al noii Scoli superioare din Nadlac, care va functiona in sistemul invatamant la distanta.

‘Pentru orasul nostru, infiintarea acestei Scoli superioare de asistenta sanitara si sociala in limba slovaca prezinta o foarte mare importanta, oferind tinerilor absolventi ai Liceului ‘J. G. Tajowsky’ din localitate – unul dintre cele doua licee de limba slovaca din Romania, alaturi de cel din localitatea Budoi, judetul Bihor – posibilitatea de a urma o facultate intr-un domeniu de mare viitor. Mai ales ca, dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, activitatea economica din oras a cunoscut o scadere importanta, fenomen ce a indus si scaderea numarului de locuri de munca’ – a declarat prof. Anna Dovali, director adjunct al ‘J. G. Tajowsky’ din Nadlac.