cons administratie.jpgScolile avand personalitate juridica ar putea fi conduse de Consiliul de Administratie, care va avea rol decizional si de un director, care va avea rol executiv, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii si supus dezbaterii publice.

Conform proiectului, consiliul de administratie al scolii ar urma sa fie format dintr-un numar impar de membri si sa aiba in componenta 50 la suta cadre didactice si 50 la suta reprezentanti ai autoritatilor publice si ai parintilor. In ceea ce priveste directorul, acesta va face parte din Consiliul de Administratie iar postul va fi ocupat prin concurs organizat de Consiliul de Administratie, cu expertiza inspectoratelor scolare.

Pentru unitatile din invatamantul special, inspectoratul scolar va numi directorul unitatii de invatamant, cu avizul primarului, respectiv, cu avizul consiliului judetean. Infiintarea, desfiintarea si reorganizarea unitatilor de invatamant prescolar, primar si gimnazial se vor face la propunerea consiliului local iar inspectoratul scolar va da avizul pe propunerea acestuia, in baza unei evaluari privind asigurarea calitatii conform standardelor nationale. In cazul, liceelor, scolilor postliceale si profesionale, propunerea privind infiintarea acestor tipuri de unitati poate veni si din partea consiliilor judetene.

Consiliul local va achita integral, din bugetul local, costurile necesare realizarii actiunii, inclusiv costul evaluarii. In ceea ce priveste planul de scolarizare, acesta va fi propus de unitatea de invatamant iar consiliul local va aproba proiectele planurilor de scolarizare pentru toate unitatile de invatamant din aria geografica proprie. Inspectoratul scolar si MECI vor evalua si, dupa caz, vor corecta, in colaborare cu consiliile locale si unitatile de invatamant, cifrele de scolarizare, iar structura anului scolar si durata orelor de curs vor fi stabilite anual de minister.

In functie de conditiile locale sau pentru situatii speciale, in conditiile legii, unitatea de invatamant poate propune argumentat modificari ale structurii anului scolar. Potrivit proiectului de lege, consiliul local va aproba solicitarile unitatilor de invatamant, in limita fondurilor disponibile si in conditiile legii, dar si finantarea dezvoltarii si modernizarii infrastructurii pentru informare si comunicare electronica. De asemenea, consiliul local va finanta si cofinanta, de la bugetul local, direct sau prin unitatile de invatamant de stat, amenajari, dotari initiale, modernizari si actualizari pentru activitatea de documentare si informare.