scoala in reparatii.jpgPeste 70 de scoli din judetul Bistrita-Nasaud sunt in santier sau asteapta inca investitiile promise, desi mai sunt doar trei saptamani pana la inceperea anului scolar, din cauza ca banii alocati nu ajung pentru finalizarea lucrarilor incepute in anii interiori.

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, Stela Todea, a prezentat joi, in cadrul sedintei Colegiului Prefectural, o situatie a lucrarilor din unitatile de invatamant, potrivit careia 10 scoli asteapta investitii majore, doua sunt in reparatii capitale, 37 sunt in reabilitare, 18 au nevoie de utilitati moderne, iar patru, de consolidare.


Dintre cele 10 scoli unde sunt prevazute investitii majore, patru reprezinta viitoarele campusuri scolare.


„Dintre cele patru campusuri scolare, ar trebui sa se mai faca doar cele de la Colegiul national ‘Liviu Rebreanu’ din Bistrita si de la Colegiul national ‘Petru Rares’ din Beclean, pentru ca Teaca si Lechinta nu au nu stiu ce populatie scolara. Dar aceasta este opinia mea personala”, a declarat seful ISJ. La randul sau, prefectul de Bistrita-Nasaud, Cristian Florian, a tinut sa sublinieze ca situatia santierelor din scoli se explica prin lipsa alocarii fondurilor pentru finalizarea lucrarilor incepute, multi constructori avand inca de recuperat bani pentru lucrarile efectuate.


„Voi verifica primariile care au avut resurse financiare suficiente pentru continuarea lucrarilor, dar nu au facut nimic, ca si cum scoala nu ar fi a lor”, a spus prefectul. In Bistrita-Nasaud, functioneaza 426 de unitati de invatamant, dintre care 339 sunt in mediul rural. Dintre unitati, 292 sunt scoli, iar 134 sunt gradinite.