elevi putini.jpgUnităţile şcolare, în special cele din mediul rural, se depopulează de la un an la altul pe fondul scăderii natalităţii, în aproape 30 de localităţi din judeţul Covasna existând clase cu efective reduse sau simultane, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar, Kiss Imre.

Potrivit acestuia, unele clase se vor desfiinţa în mod natural, pentru că nu vor mai avea copii, iar în cazul celor cu efective foarte reduse soluţia este transferarea copiilor la cele mai apropiate unităţi şcolare, unde pot beneficia de un învăţământ de calitate. El a dat ca exemplu o unitate şcolară din localitatea Măgheruş, unde anul acesta s-au înscris zece copii, dintre care şapte în învăţământul primar şi trei la grădiniţă, iar în cazul acestora din urmă s-a luat, cu acordul părinţilor, decizia de a fi transferaţi şi transportaţi zilnic în localitatea Lisnău.

„Sunt multe localităţi cu doar câţiva copii (…) Noi nu vrem să desfiinţăm şcolile sau grădiniţele din aceste zone, (…) suntem pentru păstrarea lor, dar (…) se pune întrebarea cât se mai poate, (…) pentru că nu ne încadrăm nici în numărul de posturi şi nici în bugetul alocat”, a declarat Kiss Imre, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că judeţul Covasna este unul cu un specific etnic aparte, populaţia maghiară fiind majoritară, iar acest lucru se reflectă şi în structura şcolară, existând clase cu linii de predare separată, în română, respectiv maghiară.

Kiss Imre a mai spus că începând din această primavară vor fi organizate cursuri de pregătire pentru dascălii care predau la clasele simultane, pentru ca aceştia să-şi perfecţioneze abilităţile de a lucra cu elevi de vârste şi ani diferiţi de studiu şi a le putea asigura un nivel de pregătire corespunzător. În ultimii cinci ani populaţia şcolară din judeţul Covasna a scăzut cu peste 2.850 de copii. AGERPRES