Mai multe şcoli harghitene vor fi verificate de pompieri, până la sfârşitul anului, pentru se vedea dacă sunt pregătite să facă faţă unor eventuale incendii, în scopul prevenirii oricăror situaţii care ar pune în pericol elevii şi profesorii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că lucrătorii Serviciului de Prevenire au început verificările, în această lună urmând să fie controlate 13 şcoli, iar până la sfârşitul anului alte 24.

Se va verifica dacă elevii de clasa I învaţă în săli de clasă situate la parter, dacă există planuri de evacuare în caz de incendiu şi dacă a fost pus la punct un sistem de alarmare şi evacuare cunoscut de elevi, dacă sunt libere căile de acces sau dacă la încheierea cursurilor sunt deconectate aparatele de climatizare, se întrerupe iluminatul şi se opreşte alimentarea cu energie a calculatoarelor şi a altor aparate. De asemenea, se verifică dacă şcolile dispun de hidranţi interiori şi exterior şi de alte mijloace tehnice de apărarea împotriva incendiilor.

Alina Ciubotariu a spus că au loc sesiuni de informare pentru elevi şi profesori, aceştia participând şi la un exerciţiu de evacuare. Toate deficienţele constatate vor fi aduse la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar Judeţean, iar conducerile unităţilor de învăţământ trebuie să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor.

Ultimele controale efectuate au arătat că nu există probleme majore, care să pună în pericol viaţa elevilor şi a profesorilor, în şcolile harghitene. Ultimul incendiu într-o unitate de învăţământ s-a înregistrat la Liceul de Artă din Odorheiu Secuiesc, în urmă cu trei ani, fiind provocat de o familie de romi care a făcut focul lângă clădire, iar flăcările s-au urcat, cel mai probabil, pe tulpinile unor plante căţărătoare aflate pe clădire. AGERPRES