Şcolile din Timiş care au fost desfiinţate ar putea ajunge birturi

robu_nicolae.jpgMulte dintre sediile unităţilor şcolare din Timiş, mai ales cele din mediul rural, care vor fi abandonate după comasarea anunţată de Ministerul Educaţiei, ar putea să ajungă să deservească alte interese decât cele pentru care au fost construite, politicienii temându-se ca acestea să nu ajungă, prin diverse tertipuri, magazine săteşti, cămine culturale sau birturi.

Senatorul Nicolae Robu, secretarul Comisiei pentru Educaţie, a declarat că liberalii timişeni vor fi foarte atenţi la destinaţia acestor sedii.

“Sunt zeci de astfel de clădiri, care vor fi, practic, dezafectate din circuitul lor educaţional. Ne interesează foarte mult ce se va întâmpla cu ele şi vom fi foarte atenţi la destinaţia lor ulterioară”, a spus Robu. Prof. Dumitru Tomoni, inspector şcolar general adjunct, a ţinut să precizeze, la rândul său, că nu exclude ca astfel de lucruri să se întâmple, mai ales că primăriile rurale, care dispun de aceste spaţii, au o permanentă nevoie de bani, iar cei care vânează locaţiile sunt destui.


“În mod legal, astfel de lucruri nu ar avea cum să se întâmple, deoarece, deşi aceste imobile sunt proprietatea primăriilor, fiind date în administrare Ministerului Educaţiei, schimbarea destinaţiei unui spaţiu de învăţământ nu o poate face primarul, decât cu acordul ministrului. Ministerul Educaţiei ne-a cerut o situaţie a acestor imobile şcolare. Ele nu se pot înstrăina decât cu Ordinul Ministrului şi sunt convins că Ministerul nu va renunţa cu uşurinţă la ele”, a spus Tomoni.

Situaţia este delicată, deoarece, odată ce în respectivele şcoli nu vor mai funcţiona nici măcar grădiniţe, ele se vor deteriora, iar administraţiile săteşti nu dispun de resurse financiare pentru a le întreţine. Mai mult decât atât, Tomoni spune că Inspectoratul Şcolar nici nu poate obliga edilii locali să conserve clădirile, chiar dacă multe dintre ele sunt proaspăt construite. AGERPRES