ferencz_salamon_alpar.jpgŞeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, Ferencz Salamon Alpar, a fost înlocuit din funcţie, iar până la sfârşitul anului şcolar postul va fi ocupat de inspectorul Bartolf Hedvig. Schimbarea s-a făcut în baza unui ordin al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a fost comunicat de IŞJ Harghita, pe site-ul instituţiei.

Potrivit sursei citate, Ferencz Salamon Alpar va ocupa, până la sfârşitul anului şcolar, funcţia de inspector pentru management şi descentralizare instituţională, deţinută până în prezent de inspectorul Bartolf Hedvig.

Bartolf Hedvig lucrează în IŞJ Harghita din 1998, a ocupat funcţiile de inspector pentru limbi moderne sau inspector pentru management, iar în perioada 2005-2009 a fost inspector şcolar general adjunct.

Ferencz Salamon Alpar a declarat recent că nu intenţionează să mai candideze pentru încă un mandat de inspector şcolar general, susţinând că poate aduce beneficii mai multe învăţământului ca director de şcoală sau ca profesor.

Ferencz Salamon Alpar a fost numit inspector şcolar general în luna ianuarie 2009, fiind susţinut de UDMR. De altfel, el a câştigat în acest an un loc în Consiliul Judeţean Harghita, pe listele UDMR. AGERPRES