Şeful ISJ Brăila le oferă profesorilor patru variante posibile pentru încheierea mediilor şcolare

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Viorel Botea, le oferă profesorilor patru variante posibile pentru încheierea mediilor elevilor din ciclul primar, gimnazial şi liceal, în contextul în care aceştia nu vor mai reveni la clase până la finalul acestui an şcolar, pentru a fi protejaţi de infecţia cu COVID-19.  Viorel Botea a precizat că, pentru încheierea mediilor şcolare, se va merge pe ideea de colaborare între elev şi profesor, în aşa fel încât “elevii să nu fie supuşi la un stres suplimentar”.

Prima variantă şi cea mai simplă este reprezentată de cazul în care elevul are deja două note pe semestrul al II-lea, iar media va fi încheiată cu aceste două note.

A doua variantă vizează elevii care doresc să îşi mărească media sau care au o singură notă, cazuri în care “printr-o activitate online, care poate fi un test sau un referat, elevul poate să mai primească o notă”.

Cea de-a treia variantă propusă de Viorel Botea se referă la situaţiile în care elevii nu au acces la internet, cum sunt cei din mediul rural, sau alte cazuri în care nu este posibil să se lucreze on-line cu acei elevi. Aici, varianta este ca a două notă în semestrul al II-lea să fie considerată media lui din semestrul I.

Cea de-a patra variantă vizează elevii care nu au nicio notă în semestrul al II-lea şi nici nu este posibil să se lucreze online cu aceştia. “Aici, media lui anuală devine media din semestrul I. Dacă media din semestrul I este mai mică de 5, atunci are loc o discuţie între profesor, elev şi părinţii şi împreună stabilesc o dată la care elevul poate susţine o lucrare scrisă sau un proiect prin care să fie notat, iar această notă devine media sa pe semestrul II”, a explicat şeful ISJ Brăila. AGERPRES