Şeful ISJ Timiş anunță că în anul şcolar viitor vor fi mai puţine clase a IX-a

În anul şcolar 2021 – 2022, în judeţul Timiş vor fi mai puţine clase a IX-a, având în vedere că numărul absolvenţilor de clasa a VIII-a din vară va fi cu aproape 900 de elevi mai puţin decât anul acesta, a afirmat şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.

“Vom avea cu aproape 900 de elevi mai puţin la absolvenţii de clasa a VIII-a, în vară. Astfel, faţă de 5.281 de liceeni de clasa a IX-a, câţi sunt în prezent, în clasele a VIII-a sunt acum 4.424 de elevi. Se va analiza situaţia din învăţământul liceal, vom vedea unde vor să dea admitere elevii de clasa a VIII-a, vom analiza şi o eventuală mobilitate a cadrelor didactice pentru acel an, întrucât din anul şcolar 2022 – 2023 situaţia va reveni la normal. Acum avem 192 de clase realizate (la nivel liceal – n.r.), iar anul viitor doar 160 de clase. O diminuare a numărului de clase presupune şi o diminuare a numărului de norme”, a precizat Marin Popescu.

El a explicat că această scădere a numărului de elevi se datorează anului şcolar 2011 – 2012, când s-a introdus clasa pregătitoare, iar părinţii au putut alege dacă îşi înscriu copiii în clasa I sau în clasa pregătitoare, mulţi preferând să îi înscrie în clasa pregătitoare.

“Situaţia se datorează anului şcolar 2011 – 2012, când s-a introdus clasa pregătitoare, iar părinţii copiilor de 6 ani aveau posibilitatea să aleagă dacă îi înscriu la grădiniţă sau în clasa pregătitoare”, a spus Popescu. AGERPRES