Ultimele două examene din sistemul de învăţământ constituie un pas pentru câştigarea demnităţii cadrelor didactice, consideră şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea, Doru Căpriţă.
”Ce s-a întâmplat la ultimele două examene – Bacalaureat şi titularizare – constituie un pas spre afirmarea pe o treaptă mai bună a poziţiei cadrelor didactice, pentru câştigarea demnităţii. Este o meserie care trebuie respectată şi apreciată aşa cum trebuie”, a declarat miercuri inspectorul general şcolar.
În ceea ce priveşte examenul de titularizare, realizarea unei comparaţii cu rezultatele obţinute în urmă cu an este foarte dificilă, susţine acesta, în condiţiile în care factorii ce au influenţat decisiv aceste rezultate sunt multipli.
”De exemplu, în primăvara acestui an, conform legii, candidaţii care au obţinut (anul trecut, n.r.) minimum nota 7, iar catedra pe care o ocupau putea fi titularizată s-au titularizat, aşa 32 de cadre didactice au devenit titulari pe posturi. Putem spune acum că încă 32 de cadre didactice au absolvit examenul de titularizare din acest an”, a menţionat Căpriţă. În opinia sa, politica Guvernului ar trebui să se concentreze pe îndrumarea absolvenţilor de liceu către o carieră didactică.
La examenul de titularizare din acest an, pentru cele 307 locuri titularizabile din învăţământul tulcean s-au înscris 261 de persoane, doar 190 dintre acestea participând la examen. Două lucrări au fost scoase din concurs, după ce comisia de verificare a constatat că în cuprinsul acestora s-au lăsat înscrisuri din care reieşea numele autorului lucrării.
Din cei 188 de candidaţi rămaşi în concurs, 53 au luat note mai mari de 7, iar 33 au obţinut note mai mici de 5, rezultatul nefiind considerat satisfăcător de conducerea ISJ. De altfel, nici rata de promovabilitate a primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an – 38% – nu a mulţumit conducerea ISJ. AGERPRES