bostan_iordache.jpgŞeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, Iordache Bostan, susţine că este nevinovat în ceea ce priveşte dosarul instrumentat de DNA Galaţi privind frauda de la Bacalaureatul din sesiunea iunie – iulie 2008. Iordache Bostan a declarat, marţi, că ar fi vorba despre o răzbunare din partea unor rude ale soţiei sale.

„Este o răzbunare, plângerea a fost depusă de rude din partea soţiei. Cu siguranţă că justiţia va vedea că sunt nevinovat”, a afirmat Bostan. Printre cei implicaţi în dosar se mai află primarul comunei vrâncene Străoane, Vasile Zbîrciog.

El spune că nu a oferit niciun ban pentru ca băiatul său să obţină o notă mai mare la examenul de Bacalaureat. Primarul este acuzat de procurori că ar fi oferit bani profesoarei Anca Sonia Alexandrescu, cea care ulterior ar fi intervenit pe lângă Florin Iamandei, directorul Grupului Şcolar Agricol Focşani, care era vicepreşedinte al comisiei din Centrul de examen Colegiul Naţional „Unirea” la acea sesiune a Bacalaureatului.


„Nu am dat niciun ban la profesori. Nu le-am dat nimic şi nu este adevărat ce spun procurorii. De doi ani de zile ne poartă pe drumuri pentru această poveste şi bine că au trimis în instanţă pentru a ne dovedi nevinovăţia. Cu Anca Alexandrescu, cea despre care se spune că i-aş fi dat bani, mă cunosc de ani de zile, suntem prieteni de familie”, a afirmat primarul comunei Străoane. La rândul său, Florin Iamandei, directorul Grupului Şcolar Agricol Focşani, a susţinut că toate acuzaţiile procurorilor sunt nefondate. El a admis că a fost sunat de o persoană din oraşul Panciu pentru a interveni pe lângă o profesoară, însă nu a făcut acest lucru.

„Am fost chemat de 2 – 3 ori la DNA, le-am explicat despre ce este vorba, însă nu au înţeles şi atunci le-am spus să trimită dosarul în instanţă, pentru a demonstra nevinovăţia. Culmea, cei doi elevi despre care se spune că i-aş fi ajutat la proba de Matematică nu au obţinut notă de trecere. Tot ce se spune este neadevărat. Eu nu cunosc persoanele în cauză, nu m-am întâlnit cu ei”, a afirmat directorul.
Marţi, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au trimis în judecată 21 de persoane, majoritatea cadre didactice la licee şi colegii din judeţul Vrancea, dar şi inspectori şcolari, un poliţist şi doi primari, sub acuzaţia că au fraudat examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2008. AGERPRES